Nistor Grozavu, escortat la CNA. Ce avere și interese are viceprimarul

Untitled

În această dimineață CNA a efectuat percheziții la domiciliul lui Nistor Grozavu, viceprimarul mun. Chișinău., dar și la mai multe birouri ale funcționarilor publici. Descinderea a avut loc în cadrul unui dosar penal deschis anterior pentru depășirea atribuțiilor de serviciu în cazul parcărilor cu plată din Chișinău.

Potrivit PRO TV, la ieșirea din blocul în care trăiește, acolo unde CNA a efectuat percheziții în această dimineață, Nistor Grozavu a declarat că nu este implicat în acest dosar și că nu și-a depășit atribuțiile de serviciu în niciun fel.

Ziarul de Gardă a realizat un material despre averea viceprimarului. Astfel, în 2015 Nistor Grozavu indică un salariu de funcție la Primărie în valoare de 163 390 de lei. Drept conferențiar universitar, viceprimarul a ridicat un salariu de 69 368 de lei  la Universitatea Tehnică a Moldovei și 34 392 de lei la Acadenie de Administrare Publică.  Nistor Grozavu a obținut și 5 466 de le la Î.C.S.C „INCERCON” Î.S., fiind membru al Comisiei de atestare a proiectanților și verificatorilor de proiecte.

În iunie 2016, portalul Moldova Curată a scris despre faptul că Nistor Grozavu a scăpat de sancțiuni, după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat actul de constatare a Comisiei Naționale de Integritate (CNI) prin care s-a stabilit că funcționarul ar fi trebuit să-și declare interesul personal atunci când a semnat un certificat de urbanism obținut de un agent economic din Chișinău, bazat pe un plan semnat și de soția sa, care este specialist în cadrul secției arhitectură.

Aceeași sursă a mai scris că anterior viceprimarul Nistor Grozavu a fost verificat de CNI sub bănuiala existenței unui conflict de interese nedeclarat. În luna decembrie 2015 Comisia a adoptat încă un act prin care a constatat că Grozavu s-a aflat în conflict de interese și la 30 iulie 2015. Atunci el a semnat o autorizație de construire (nr. 207), elaborată în baza documentației de proiect, întocmită de SRL ”Vigro Proiect”, al cărei fondator unic și administrator este fiul său, Victor Grozavu.  Firma, fondată în 2012, a realizat în 2014 peste 20 de proiecte în capitală.

Nistor Grozavu deține funcția de viceprimar al municipiului Chișinău din anul 2007.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente