Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.04.2017

Vitalie Vrabie a participat la Conferința conducătorilor administrațiilor vamale din regiunea europeană a OMV

Vitalie Vrabie a participat la Conferința conducătorilor administrațiilor vamale din regiunea europeană a OMV

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a participat, în perioada 20 – 21 aprilie a.c., la Conferinţa conducătorilor autorităților vamale ale statelor-membre ale Organizaţiei Mondiale a Vămilor (OMV) din regiunea europeană.

Evenimentul a avut loc la Viena și a reunit conducători și experți ai administrațiilor vamale din 44 de țări din regiunea europeană a OMV. Subiectul principal de pe agenda Conferinței l-a constituit concepția de dezvoltare a sistemului de tranzit în regiune, fiind organizate mai multe panele tematice de discuții.

La unul dintre panele a participat și Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie, care a prezentat viziunea Serviciului Vamal referitor la perspectivele creării unui sistem unic și compatibil de tranzit în regiunea europeană a OMV, menționând necesitatea stabilirii și coordonării în acest sens a aspectelor juridice, procedurale și IT.

Totodată, în cadrul sesiunilor de dezbateri au fost prezentate rapoartele de activitate ale Comitetului Financiar, Comitetului de Audit, Oficiului Regional pentru Capacităţi Instituţionale (ROCB) din Baku şi Oficiilor Regionale pentru Schimbul de Informaţii (RILO) din cadrul OMV, precum și au fost abordate subiecte legate de guvernarea organizației.

În marja evenimentului, Directorul General al Serviciului Vamal a avut întâlniri cu Secretarul General al OMV, Kunio Mikuriya, precum și cu Vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România, coordonator al activității structurilor vamale, Dorel Fronea. Oficialii au vorbit despre bunele practici de colaborare transfrontalieră la frontiera externă a UE în vederea facilitării traficului de mărfuri și contracarării fraudelor vamale.

Totodată, Vitalie Vrabie a avut întrevederi cu conducerea autorităților vamale din Finlanda, Lituania, Rusia, Turcia, Slovacia, Polonia, Portugalia și alte state, în cadrul cărora au fost abordate subiecte privind perspectivele de consolidare a colaborării vamale bilaterale.

Conferința de la Viena a reprezentat și un eveniment preparatoriu pentru sesiunile anuale ale Consiliului OMV, care vor avea la Bruxelles, în perioada 6 – 8  iulie curent.

Potrivit Serviciului Vamal, instituită în 1952, OMV este o organizaţie interguvernamentală independentă, misiunea căreia este consolidarea eficienţei activităţii administraţiilor vamale prin promovarea standardelor vamale internaţionale. Actualmente, OMV reuneşte 180 de administraţii vamale, care procesează aproximativ 98% din comerţul mondial. Republica Moldova a devenit membru al OMV la data de 28 octombrie 1994.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus