Nu rata ocazia de a câștiga o bursă de studii la o universitate-moschee din Egipt

Cairo-Al-Azhar-mosque-prayer-rugs-minarets
Foto: fitnaphobia.com

Guvernul Republicii Egipt oferă cetățenilor Republicii Moldova 5 burse de studii în învățământul superior (cu predare în limba arabă) pentru anul academic 2017 – 2018.

Bursele de studii sunt atribuite după cum urmează:

– 2 burse pentru studii umaniste și științe (studii complete, cu posibilitatea de a studia în engleză sau franceză, urmând ca studentul să suporte taxele suplimentare);
– 2 burse pentru studierea limbii arabe (1 an universitar);
– 1 bursă în cadrul Institutelor aparținând Universității Al-Azhar.

Studentul va beneficia de o bursă lunară de 225 de lire egiptene în cazul în care va locui în campusul universitar sau 300 de lire egiptene în cazul în care va locui în afara campusului universitar

Condițiile generale valabile pentru toți studenții care aplică la bursele oferite de Guvernul egiptean:
#1. Candidatul trebuie să aibă cetățenie moldovenească și să nu provină din părinți egipteni;
#2. Candidatul care a mai aplicat pentru o bursă de studii în Egipt sau a fost retras de la studii în cadrul uneia dintre aceste burse, oricare ar fi fost motivul, nu este eligibil;
#3. Să fie apt din punct de vedere medical, să nu aibă boli contagioase în baza unei adeverințe medicale (traducere legalizată de către Ministerul Afacerilor Externe și supralegalizată de Ambasada Egiptului);
#4. Nu este posibil să aplice doi candidați din aceeași familie în același timp;
#5. Candidatul, care este căsătorit, poate fi însoțite de soție, cu condiția că acesta să nu fi obținut o bursă de studii în același an;
#6. Să nu fie înscris la o altă bursă în Egipt sau într-o altă țară;
#7. Numele candidatului trebuie să corespundă cu numele care apare în toate documentele sale.
#8. Nu este permis transferul studenților care urmează studii în cadrul unei universități străine la universitățile de stat din Egipt;
#9. Este permis transferul studenților de la o facultate la alta cu specializări similare sau schimbarea specializării o singură dată pe an, cu condiția că studentul să aibă nota minimă pentru a fi admis la respectiva facultate și să fi studiat materiile care să-l recomande pentru specialitatea respectivă.
#10. În cazul în care se constată că studentul nu îndeplinește condițiile impuse va fi repatriat în țara sa pe propria cheltuială.
#11. În cazul în care studentul se va retrage de la bursă, nu va mai putea să aplice pentru nici o bursă oferită de către statul egiptean.

Condițiile privind programul de burse și documentele care trebuie anexate la dosar:
– Diploma de bacalaureat, cu mențiunea că 5 dintre materiile studiate trebuie să aibă legătură cu facultatea la care dorește să studieze (traducere legalizată de către Ministerul Afacerilor Externe și supralegalizate de Ambasada Egiptului la București);
– Obligativitatea de a avea media minimă impusă de facultatea la care dorește să studieze candidatul.
– Certificatul de naștere (traducere legalizată de către Ministerul Afacerilor Externe și supralegalizată de Ambasada Egiptului la București);
– 6 poze recente;
– Copie după pașaport;
– Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate a candidatului (traducere, legalizată de către Ministerul Afacerilor Externe și supralegalizată de Ambasada Republici Arabe Egipt la București);
– Formularul de înscriere în limba arabă (anexat);
– Declarație pe proprie răspundere în limba arabă (anexat);
– Data absolvirii să nu depășească 4 ani.

Dosarele de candidatură vor fi transmise până la data de 1 august 2017. Toate documentele anexate dosarului de candidatură trebuie să fie traduse în limba engleză, franceză sau arabă, legalizate de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldovei și, ulterior, supralegalizate de către Ambasada Republicii Arabe Egipt în Republica Moldova, cu sediul la București.

Mai multe informații puteți citi AICI și AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente