(video) Urmărește prestația excepțională a Lidiei Isac de la duelurile „The Voice” Franța

1234

Lidia Isac a decis să înceapă o nouă aventură la „The Voice”, Franța, iar dorința sa a adus-o în echipa actorului și interpretului Florent Pagny. După prima sa apariție pe scena show-ului, interpreta a trebuit să se pregătească de duel alături de o altă concurentă – Kap`s.

Participantele au interpretat piesa „When A man Loves A Woman” și au oferit un spectacol de excepție, impresionând prin tehnica de a cânta, vocile puternice și ținută scenică. M. Pokora și Zazie au fost însă fermecați mai mult de Kap`s, astfel încât aventura Lidiei pe scena de la „The Voice” s-a încheiat.

În urma prestației celor două concurente, interpretul Mika a menționat că performanța lui Kap`s a fost mai adevărată, în timp ce Lidia a avut o apariție falsă atât din punct de vedete stilistic cât și fizic. Juratul a mai susținut că a avut senzația că prestația scenică a Lidiei distrăgea atenția de la calitatea vocii sale. „Dacă nu ținem cont de toate complicațiile pentru show, ai avut o voce foarte frumoasă”, a spus Mika.

Actorului Florent Pagny i-a fost dificil să aleagă între cele două concurente, însă într-un final a decis să meargă mai departe cu Kap`s.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente