Tulburătorul protest, reprezentând o instalaţie de artă contemporană, a fost organizat de artista feministă libaneză Mireille Honein şi vizează controversatul Articol 522 din Codul Penal. În opinia artistei, acest articol creeză o bază abuzivă care deposedează de „identitate” victimele violurilor. Fiecare rochie, ţesută din dantelă albă şi hârtie de ambalaj, corespunde câte unei zile calendaristice, transfigurând, de fapt, metaforic iminenţa zilnică a violului în viaţa femeilor din Liban.

Ministrul libanez delegat pentru problemele femeilor, Jean Oghassabian, descrie Articolul 522 ca fiind o racilă „din epoca de piatră”.

Aprobate în luna februarie de către o comisie din Legislativul de la Beirut, propunerile de modificare a Articolului 522 - care face referire la cazurile de viol, răpiri de persoane şi mariaj forţat – lasă o poartă juridică de scăpare celor acuzaţi de viol: eliberarea de răspundere penală a agresorului dacă acesta este de acord să se căsătorească cu victima.

„O lună are 31 de zile, iar în fiecare dintre aceste zile o femeie poate fi violată şi forţată apoi să se căsătorească cu violatorul ei”,  spune Alia Awada, activistă a organizaţiei non-guvernamentale „Abbad”.

Activiştii speră că acţiunile lor îi vor determina pe parlamentari să elimine proiectul de lege atunci când va fi supus spre votare în Parlament, pe 15 mai.