„Preşedintele Ashraf Ghani a acceptat demisiile cu efect imediat ale ministrului apărării, Abdullah Habibi, şi şefului de Stat Major, Qadam Shah Shahim”, precizează un comunicat al preşedinţiei de la Kabul.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Ghani, Shah Hussain Murtazawi, a declarat pentru Reuters că demisiile au survenit în urma atacului taliban de vineri asupra unei baze militare afgane situate la câţiva kilometri de oraşul Mazar-e-Sharif, în nordul ţării.

Cel puţin 140 de militari au fost ucişi şi zeci au fost răniţi în atac, a declarat sâmbătă un oficial afgan citat de Reuters, dar, potrivit altor responsabili, bilanţul victimelor ar putea fi chiar mai mare.