Din cauza vremii nefavorabile, traficul este închis pe opt drumuri naţionale, nouă judeţene şi unul comunal, anunţă Poliţia Română.

Un număr de 94 de localităţi din cinci judeţe din zona centrală şi de nord a Moldovei sunt nealimentate total sau parţial cu energie electrică din cauza ninsorilor abundente şi a rafalelor de vânt. Toate comunele din judeţul Vaslui, susţin reprezentanţii Delgaz Grid, sunt afectate de întreruperea curentului.

Sunt nealimentate cu energie electrică 57 de localităţi din Bacău, 17 din Iaşi, zece din Suceava, şase din Botoşani şi patru din Neamţ.

Cele mai mari probleme sunt în judeţul Vaslui, unde, protrivit reprezentanţilor Delgaz Grid, toate unităţile administrativ teritoriale se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică.

Totodată, mai mulţi oameni au rămas blocaţi pe drumuri. Iar o femeie din localitatea ieşeană Voineşti a născut în autospeciala de transport victime multiple în drum către maternitate, în timp ce în cazul unei alte femei însărcinate, din comuna Dagâţa, a fost trimisă şenilata, din cauza drumului acoperit cu zăpadă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţă, o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi strat de zăpadă, valabilă în 17 judeţe, până după-amiază.