Fosta șefă a direcției Educație a fost aleasă directorul unui liceu din Chișinău: Și-a dat demisia după scandalul licitațiilor trucate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fosta șefă a Direcției generale educație, tineret și sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a fost desemnată în funcția de director al Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Chișinău. Aceasta și-a dat demisia anterior după scandalul licitațiilor trucate, în urma căruia copiii din grădinițele și școlile capitalei au fost hrăniți cu alimente alterate.

Menționăm că pentru această funcție a candidat și fosta directoare a liceului, Maia Bodzeu. Rezultatele au fost anunțate la începutul acestei luni și pot fi găsite pe pagina web a DGETS.

Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb a plecat din funcția de șefă a DGETS în luna ianuarie curent, după o activitate de 10 ani, argumentând că i-a expirat mandatul și vrea să activeze în calitate de pedagog.

Referitor la scandalul licitațiilor trucate, ea a menționat anterior că își „asumă vina” pentru faptul că nu a fost mai „riguroasă”, dar că ea nu a fost implicată în aceste scheme și că nu are motive pentru a-și da demisia din această cauză.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...