Astăzi declaraţiile liderului PPDA cu privire la adevăratele intenţii ale lui Plahotniuc, la fel ca şi cele despre parteneriatul său cu Igor Dodon, s-au adeverit. Ca un adevărat purtător de cuvânt al liderului PD, Dodon a anunţat astăzi că înaintează o iniţiativă legislativă privind trecerea la sistemul electoral mixt.

„Ţinta maximă a oligarhului nu este uninominalul cu lipsirea deputatului nedemn de mandat, ci sistemul mixt, în care mult trâmbiţata retragere dispare, iar schimbarea sistemului necesită modificarea cu doar 51 de deputaţi a Codului Electoral, nu şi a Constituţiei. De asemenea, în imaginaţia sa, sistemul mixt e colacul de salvare de la puşcărie, convenit deja şi cu Dodon, în perspectiva unei alianţe de stânga (ei şi prin simbolul comun utilizat de PSRM şi Edelweiss, steaua cu 5 colţuri, sunt ca doi siamezi). Dodon ştie bine ce i se va întâmpla când Platforma DA va accede la putere - împreună cu Plahotniuc îşi vor analiza isprăvile la puşcărie”, a declarat Andrei Năstase acum o lună.

„Este evident că obiectivul minim urmărit este creşterea câtuşi de puţin a ratingului PD şi distragerea atenţiei oamenilor de la hoţiile vechi şi noi: furtul miliardului, concesionarea aeroportului, spălarea zecilor de miliarde ruseşti,  concesionarea obscură a 40% din teritoriul terestru al ţării, “înţelegerea” dubioasă cu partea ucraineană privind exploatarea criminală a râului Nistru, etc”, spunea atunci liderul PPDA.

Precizăm că acum o săptămână cinci partide de opoziţie au emis o declaraţie în favoarea menţinerii sistemului electoral actual. Documentul a fost semnat de două partide parlamentare, PLDM şi PCRM, şi de principalele partide extraparlamentare - Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi formaţiunea „Partidul Nostru”. În acelaşi timp, socialiştii nu au semnat declaraţia.

În document se spune că modificarea sistemului electoral va avea consecinţe grave asupra democraţiei reprezentative din RM şi că tentativa de modificare a legislaţiei electorale reprezintă un pericol de „oligarhizare absolută a sistemului politic”, iar schimbareaa legislaţiei electorale de către o guvernare cu grave probleme de legitimitate poate fi catalogată ca o tentativă directă de a masca uzurparea puterii în stat.