Osmochescu: sancționarea unui deputat pentru neonorarea angajamentelor trebuie să fie o normă constituțională

Deputații trebuie să răspundă în fața electoratului pentru neonorarea obligațiunilor pe care și le-a asumat, dar pentru aceasta este necesară modificarea Constituției, susține expertul în drept constituțional, Nicolae Osmochescu.

În orice societate, instituția răspunderii juridico-politice sau constituționale există. Fără această răspundere nu funcționează instituțiile statului, a declarat Nicolae Osmochescu în timpul unei noi dezbateri organizate de Parlament pe marginea proiectului de lege privind introducerea votului uninominal. ”Deci, un deputat ales de electoratul dintr-o circumscripție sau pe listă de partid trebuie să poarte răspundere față de electorat, ca o personalitate cu funcție electivă”, a menționat expertul.

Însă, a menționat fostul judecător la Curtea Constituțională, atâta timp cât Legea Supremă vorbește de ”mandatul imperativ”, este necesară modificarea Constituției.

”Miezul problemei trebuie găsit printr-un mecanism care ar da posibilitate de inițiere a retragerii unui mandat ca sancțiune juridico-politică fie din sânul Parlamentului fie din inițiativa electoratului care l-a ales și atunci devine totul foarte clar. Fără o răspundere juridico-politică în viitor tot timpul o să ne ciocnim cu problema ineficiența sistemului electoral și trecerea la răspunderea colectivă”, a opinat Nicolae Osmochescu.

De aceea, sancționarea aleșilor locali trebuie să devină o normă constituțională, a concluzionat expertul. ”Trebuie să recunoaștem că sancționarea unui deputat pentru neonorarea angajamentelor asumate de electorat și de popor trebuie să fie o normă constituțională”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.