Reacția Ministerului Educației la inițiativa profesorilor de a protesta în timpul orelor

profesori
Foto: CNSM

Ministerul Educației a venit cu o reacție la declarațiile Federației Sindicale a Educației și Științei, prin care cadrele didactice din Republica Moldova sunt instigate să întrerupă lecțiile și să organizeze mitinguri în timpul orelor de muncă. În comunicatul instituției se arată că ministerul consideră că asemenea abordări sunt profund regretabile, deoarece perturbarea procesului educațional, în special înainte de sesiunea de examene, va afecta elevii. „Este important ca profesorii să își facă datoria cu respect pentru elevi și părinți. Ministerul Educației este aliatul profesorilor, subliniind totodată că elevii au prioritate”.

Ministerul Educației recunoaște faptul că așteptările salariale ale profesorilor sunt legitime, fiind principalul avocat al acestor măriri în cadrul echipei guvernamentale, însa, la momentul actual, bugetul nu permite o creștere pe măsura doleanțelor exprimate de sindicat. Este important ca orice formă de protest a profesorilor să nu lezeze interesele elevilor și să nu depășească limitele cadrului legal: conform normelor în vigoare, fiecare pedagog are ca sarcină să organizeze și să desfășoare eficient procesul educațional la disciplina de studiu predată și la nivelul instituției, inclusiv să organizeze și să asigure realizarea optimă a orelor de clasă.

Totodată, Ministerul Educației accentuează că este preocupat de soarta angajaților din sistemul de învățământ, de aceea continuă lucrul asupra elaborării noii metodologii de remunerare a cadrelor didactice, bazată pe aprecierea performanțelor.

Majorarea imediată a salariului cu 50%, așa cum solicită sindicatele, este o soluție irealizabila pe termen scurt indiferent de sprijinul guvernamental pentru acest sector. Ministerul Educației promovează reforma actualului sistem de salarizare, obiectiv care urmează a fi realizat cu ajutorul propunerilor experților internaționali. Noua metodologie de salarizare trebuie să pună accent pe dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, motivându-le să atingă performanțe pe întreaga durată a activității în pedagogie. Doar astfel ne vom asigura că profesionalismul, dedicația și eforturile fiecărui cadru didactic își vor găsi reflectarea în cuantumul salariului primit.

Orice reformă necesită timp atât pentru implementare la scară națională, cât și pentru a genera rezultatele scontate. Suntem deschiși la o dezbatere transparentă și constructiva în cadrul unor consultări publice și la propuneri privind proiectul metodologiei de salarizare a cadrelor didactice din învățământul general. La începutul lunii mai, Ministerul Educației va organiza dezbateri publice în diferite regiuni ale republicii. Avem încrederea că pedagogii vor manifesta, în acest context, o atitudine responsabilă față de elevi și nu vor întrerupe procesul educațional. Avem respect pentru toți profesorii, dar elevii trebuie să aibă prioritate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente