Meciul Lyon-Beșiktaș, disputat cu violențe. Francezii au invadat terenul, fiind atacați cu petarde de fanii turci

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Probleme mari la Lyon! Suporterii lui Olympique Lyon au invadat terenul pentru a se feri de proiectilele aruncate dinspre fanii lui Beşiktaş prezenți la meciul din Franța. Startul sfertului de finală din Franța a început cu o întârziere de 45 de minute.

Între cele două grupări de suporteri au avut loc incidente violente și înainte de meci. Primele ciocniri au avut loc în apropierea stadionului, când fanii turci au atacat suporterii francezi care coborau din mai multe mijloace de transport.

Oficialii formației franceze au confirmat că suporterii lui Olympique Lyon au intrat pe gazon pentru a se feri de torțele aruncate în direcția lor de fanii lui Beşiktaş. Se menționează că un om de ordine și mai mulți suporteri au fost răniți.

„Scene cu adevărat nebune la Lyon”, au comentat jurnaliștii publicaților străine pe rețelele de socializare, care menționează că fanii francezi au intrat pe teren pentru a scăpa de furia turcilor. Forțele de ordine, complet depășite, au scăpat situația de sub control, scrie digisport.ro.

Spectatorii din peluza sud a arenei au pătruns pe gazonul pe care nu se aflau jucători, cu un sfert de oră înaintea debutului partidei. Potrivit unui jurnalist AFP, spectatorii au încercat astfel să se protejeze de obiectele și petardele aruncate din înaltul tribunelor.

Președintele clubului din Lyon, Jean-Michel Aulas, a făcut apel la suporteri de la stația de amplificare a stadionului. Meciul trebuia să înceapă la ora 22:05, ora României, dar terenul a fost evacuat de suporteri la ora 22:10. Fluierul de start al partidei s-a dat la ora 22:50.

Meciul dintre Lyon și Beșiktaș era considerat unul de risc ridicat (nivelul 4 din tot atâtea existente), cu trei zile înaintea referendumului din Turcia. Circa 15.000 de suporteri turci erau așteptați în tribunele arenei din Lyon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...