Actualitate

Agricultorii pot aplica la un program cu granturi de până la 350 de mii de dolari

Grupurile de producători, alcătuite din cel puţin cinci membri, trebuie să fie persoane fizice cu statut de întreprinzător sau persoane juridice cu activitate individuală de cel puţin trei ani în sectorul horticol. Acestea pot beneficia de suport financiar nerambursabil de până la 350 de mii de dolari, dar nu mai mult de 50% din costurile eligibile. Restul este investiţia grupului.

În acest an au fost introduse mai multe condiții de eligibilitate suplimentare. Potrivit directorului adjunct al Unităţii Consolidate pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, Olga Sainciuc, suprafaţa minimă de plantaţie pe care o deţine fiecare membru al grupului trebuie să fie de minimum cinci hectare. Pământul poate fi în proprietate, arendă sau comodat pentru minimum 15 ani de zile. De asemenea, un membru nu va deţine mai mult de 50% din suprafaţa totală a plantaţiei care a servit ca obiect al asocierii grupului de producători. Până la accesarea resurselor financiare din cadrul proiectului, grupul trebuie să demonstreze că au activat şi au făcut vânzări, achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii pe sector horticol de minimum 500 de mii de lei.

Viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Iurie Uşurelu, spune că prin acest proiect autoritățile îşi doresc ca producătorii moldoveni să ţină piept concurenţei pe pieţele de desfacere, inclusiv pieţele europene şi pieţele sudice. Apelul este deschis atât pentru grupurile nou formate, cât şi pentru cele finanţate în cadrul apelurilor precedente, care doresc să completeze finanţarea până la plafonul cumulativ de 350 de mii de dolari per grup, în vederea extinderii afacerii.

Până în prezent în cadrul programului de granturi investiţionale au fost finanţate 30 de grupuri de producători. Valoarea totală a resurselor de grant debursate ca urmare a patru runde anterioare ale programului constituie 7,5 milioane de dolari, iar cofinanţarea asigurată de grupurile de producători ajunge la 8,6 milioane de dolari.

Proiectul este finanţat de Banca Mondială, Guvernul Suediei şi Fondul Global de mediu în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *