Actualitate

Modificările operate la Codul Audiovizualului vor fi publicate în Monitorul Oficial

Conform documentului, produsul autohton va cuprinde cel puţin opt ore din volumul zilnic de emisie şi va fi difuzat în totalitate în intervalul orelor 06.00-24.00. Totodată, cel puţin şase ore din produsul autohton va fi difuzat în orele de maximă audienţă, dintre care cel puţin patru ore – în limba de stat.

Scopul proiectului este stimularea producției autohtone, respectiv, sporirea numărului locurilor de muncă și a calificării în media, stabilirea unor reguli clare pentru radiodifuzori și excluderea posibilităților de abuz din partea autorității naționale de reglementare în domeniul audiovizualului. De asemenea, obiectivul scontat este stabilirea unui mecanism care va permite efectuarea eficientă și corectă a măsurărilor de audiență.

Conform modificărilor operate la Codul Audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului va fi obligat să selecteze, o dată la cinci ani, în urma unui concurs internațional, o companie pentru măsurarea audienței.

La încălcarea noilor modificări ale Codului Audiovizualului radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii vor achita amenzi de la 5 000 la 30 000 lei.

Modificările legislative vor intra în vigoare la 1 octombrie curent. 

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *