În Moldova a fost instituită o nouă sărbătoare profesională

Ziua profesională a expertului judiciar din Moldova va fi consemnată anual pe 14 aprilie. O hotărâre de Guvern a fost aprobată miercuri, pentru recunoașterea importanței activității efectuate de experții judiciari la înfăptuirea actului de justiție.

Expertiza judiciară este o activitate ce implică cercetări minuțioase, cunoștințe speciale și procedee științifice. Aceasta se efectuează la solicitarea instanțelor de judecată, organelor de urmărire penală, persoanelor fizice și juridice interesate. Concluziile înscrise în raportul de expertiză servesc drept probe în procesul judiciar.

În majoritatea cazurilor, finalitatea actului de justiție și calitatea deciziei judiciare depind de concluziile expertului.

Cercetările se efectuează în diverse domenii: criminalistic, inginero-economic, inginero-tehnic, fizicii și chimiei judiciare, construcției și evaluări imobilului, etc. În cadrul expertizei se studiază fapte, circumstanțe, obiecte materiale, procese, organismul și psihicul uman.

Rezultatele au un rol important în aflarea adevărului pentru soluționarea justă a cauzelor judiciare.

În Moldova activează 300 experți judiciari în Centrul Național de Expertize Judiciare, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național Anticorupție, Departamentul Poliției de Frontieră, Ministerul Sănătății.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.