În Osetia de Sud, regiunea separatistă a Georgiei, comisia electorală a anunțat rezultatele parțiale ale așa-numitelor alegeri prezidențiale și ale referendumului din 9 aprilie pentru schimbarea denumirii regiunii în „statul Alania”. Noul lider al administrației secesioniste sud-osetine a devenit spicherul parlamentului de la Țhinvali, Anatoli Bibilov, care ar fi acumulat aproape 60 la sută din voturi. Pentru actualul lider Leonid Tibilov ar fi votat 30 la sută din alegători. Schimbarea denumirii regiunii în „statul Alania” ar fi fost sprijinită de 80 la sută din participanții la referendum. CEC-ul din regiunea separatistă va anunța rezultatele finale în decurs de 5 zile. Publicația rusă „Kommersant” scrie că Anatoli Bibilov și-a anunțat ca prioritate a mandatului său organizarea unui alt plebiscit pentru intrarea Osetiei de Sud în componența Rusiei. Autoritățile Georgiei și oficialități occidentale au declarat alegerile și referendumul din regiunea separatistă recunoscută de Rusia drept nelegitime.
Regiunea separatistă Osetia de Sud și-a ales un nou lider și a optat pentru schimbarea denumirii sale
Cele mai citite
1