Ce mai face Mitoș Micleașanu, unul dintre creatorii „Planeta Moldova”

Mitos Micleusanu Cover
Foto: Stiripozitive.eu

Mitoș Micleușanu este pictor, fotograf, muzician și nu în ultimul rând scriitor. În 2003 a publicat prima sa carte,
„Organismecanisme”, iar în 2004, a doua – romanul „Tuba Mirum”. Și încă mai sunt și vor urma să fie alte cărți. Totuși, mulți îl cunosc pe el și pe Florin Braghiș ca pe cei care au descoperit o nouă planetă. Aceasta poartă numele de „Planeta Moldova”. Ce făcea Mitoș Micleușanu pe acele vremuri știm. Dar cum este viața lui acum, după „Planeta Moldova”?

Proiectele în care Mitoș Micleușanu este implicat în prezent

„În prezent lucrez la mai multe proiecte în paralel, așa cum am făcut mereu. Una dintre direcții este fotografia. Altă direcție este muzica experimentală. Sunt albume adunate de-a lungul vremii, eu mă ocup de prin 2004 de cercetare sonoră, este domeniul meu de suflet, practic încerc să deturnez criteriile larg acceptate în zona sunetului. Alt proiect e legat de literatură, am două cărți în lucru, sunt două romane la care lucrez de vreo patru ani și probabil mai am vreo 3 ani până le voi finaliza. Iar ultimul, dar nu și cel din urmă, este un film documentar (deja în post-producție) cu titlul „Moldova – Istoria unui abuz politic”. Oricum voi intra tot mai mult pe zona documentaristică. Era să uit, mai sunt și tot felul de texte scurte, pe care leam scris de-a lungul vremii.”

Micleușan despre viața de după „Planeta Moldova”

„Planeta Moldova rămâne un soi de actualitate, din păcate sau din fericire nu știu, fiindcă noi nu putem înțelege cu adevărat care sunt sensurile istoriei pe termen lung. Un lucru totuși este cert, suntem un teritoriu ocupat de ruși și am învățat să trăim cu asta. Aici trebuie să recunoaștem că există și anumite avantaje, nu doar dezavantaje. Un avantaj ar fi accesul cultural, faptul că putem înțelege o cultură masivă cum e cea rusă, dar aici se cam încheie avantajele. Politica rusă rămâne în continuare o politică primitivă, mustind a complexe și frustrări. Oricum nu mai are sens să enumerăm toate dezavantajele, de la situația economică la situația politică actuală, stăm foarte prost. Moldova din păcate stagnează în continuare ca să nu spun că face pași înapoi. Repet, este greu să înțelegem pe termen lung dacă ceea ce se întâmplă astăzi în Moldova are vreo latură pozitivă. Moldovenii au făcut alegeri greșite în ultima vreme și putem urmări clar un regres serios la capitolul perspective generale, inclusiv relația cu UE și România.”

Cum s-a schimbat viața după proiectul „Planeta Moldova”

Nu. Sincer, eu n-am vrut să intru cu adevărat în showbiz, fiindcă asta nu mi-ar mai fi permis să mai fac și alte
multe proiecte, așa cum m-am obișnuit. Pe mine mă preocupă mai mult artele marginale și experimentul. Dacă intri în
showbiz, poți câștiga mai mult, devii celebru în sens exploziv, dar asta e cam tot. În general tot ce se aprinde repede se stinge la fel de repede, cu mici excepții. Eu am fost mereu conștient de acest lucru și am ocolit mai mult sau mai puțin conștient moda, trendurile, cererea pieței etc. Nu-mi place să mă leg singur la mâini. Prefer să duc mai multe vieți paralele, din punct de vedere artistic. Nu este deloc ușor, dar eu mi-am asumat această condiție și merg înainte. Unii ar spune că e un lux, dar nu e deloc așa, sunt ca un om bântuit de fapt, fără liniște interioară, de când mă țin minte. Trebuie să gestionez o sută de lucruri și n-am voie să clachez.

În prezent, Mitoș este preocupat tot mai mult de aspectele social politice din Moldova, din România și din
lume în general.
„De asta încerc să fac ceva folositor în acest sens, să contribui cu ce pot, cu ce înțeleg și pot face mai bine, pentru a prezenta oamenilor modul meu de a vedea lucrurile, modul meu de a înțelege dinamica relațiilor interumane, sociale și politice.”

Despre viitorul „Planetei Moldova” și dacă acest proiect ar putea prinde o nouă viață

„Probabil, dar lucrurile se leagă mai bine când nu le forțezi. Momentan situația politică din Moldova nu este deloc roz (ce-i drept nu-mi amintesc să fi fost roz vreodată), iar pe de altă parte, nici eu nu mai am acea vârstă și energie când făceam orice îmi trecea prin cap, lăsând absurdul și realismul crud să se manifeste în toată „splendoarea” Acum totul e mai filtrat, mai așezat… așa că îmi vine greu să spun cum vor evolua lucrurile în zona de satiră și umor.”

Interviu de Axenia Chirilov

Sursa: Revista Moldova de Oriunde

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente