Medicii de familie vor fi împuterniciți să stabilească diagnosticele pentru mai multe boli

control-medical

Medicii de familie vor avea dreptul să stabilească diagnosticele pentru mai multe maladii. În aceste condiții, nu va fi necesar ca pacienții să fie consultați suplimentar de către specialiști, cum se întâmplă în prezent.

Ca urmare, vor fi evitate rândurile de așteptare în instituțiile medicale, fapt care tergiversează depistarea maladiilor și inițierea rapidă a tratamentelor. Acest lucru a devenit posibil odată cu modificarea protocoalelor clinice care reglementează serviciile medicale acordate de către medicii de familie, informează Ministerul Sănătății.

Dintre cele 122 de protocoale clinice evaluate de Ministerul Sănătății, 94 au fost îmbunătățite. În documente au fost incluse noi maladii care pot fi diagnosticate la nivelul medicinii primare. Ca urmare, medicii de familie nu vor trimite pacienții la specialiști, ci direct pentru efectuarea examenelor medicale. În baza rezultatelor analizelor și investigațiilor, medicii de familie vor stabili diagnosticele și vor prescrie tratamentele.

„Până în prezent, pacientul venea la medicul de familie, care îi elibera bilet de trimitere la specialist. Acesta trimitea pacientul pentru investigaţii. Cu rezultatul investigaţiilor pacientul revenea la specialist. Și ulterior, cu rezultatele examenelor medicale şi recomandările specialistului, bolnavul se întorcea la medicul de familie, care stabilea diagnosticul şi prescria tratamentul. Acest proces dura zile sau săptămâni și era stresant pentru pacient. Acele rânduri mari de aşteptare, pe care se plâng mulţi bolnavi, le avem anume din cauza acestei proceduri. Această situaţie favoriza iniţierea tardivă a tratamentului”, a explicat Liliana Iașan, viceministra Sănătății.

Potrivit noilor reglementări, medicii de familie vor trimite la specialiști doar pacienții cu boli grave sau complicații ale maladiilor. De exemplu, în cazul unui bolnav cu astm bronșic, suportul specialistului va fi solicitat doar dacă maladia va rezista tratamentului. Conform protocoalelor vechi, bolnavul trebuia consultat obligatoriu de specialist pentru confirmarea diagnosticului, constatarea și tratarea complicațiilor.

„De asemenea, prin această măsură specialiștilor li se reduce din sarcini și din numărul de pacienți care așteaptă sub ușă pentru bilet de trimitere. Totodată, specialiștii vor acorda mai mult timp pentru tratamentul pacienților gravi, ceea ce trebuie să facă de fapt. În asemenea mod, va fi îmbunătățită calitatea asistenței medicale acordate populației“, a precizat Ghenadie Curocichin, șeful Catedrei medicină de familie, USMF.

Anual, în ţară sunt înregistrate aproape 10 milioane de vizite la specialişti. Exact de atâtea ori pacienţii merg la medici de familie. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca 80 la sută dintre bolnavi să fie diagnosticaţi şi trataţi la nivelul asistenței medicale primare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente