Socialiștii acuză Primăria capitalei de defrișări ilegale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consilierii PSRM în Consiliul municipal Chişinău susţin că Primăria defrişează copaci sănătoşi şi tineri cu scopul de a face loc pentru amenajarea parcărilor cu plată, dar şi pentru a oferi terenuri în arendă pentru construcţii. Potrivit lor, aceste lucruri se întâmplă în condiţiile în care copacii îmbătrâniţi şi putrezi se prăbuşesc în curţi şi peste automobile, iar municipalitatea ignoră cererile chişinăuienilor de a-i defrişa.

Dinari Cojocaru, consilier PSRM, a declarat la o conferinţă de presă că în municipiu au loc defrişări masive, sub pretextul că sunt copaci bătrâni sau bolnavi. Dar de fapt, defrişările se fac cu scopul de a pregăti spaţiu pentru parcările cu plată, dar şi pentru alte construcţii, inclusiv magazinele Kaufland, transmite IPN.

PSRM propune aprobarea unui proiect de decizie prin care spaţiile verzi vor fi declarate spaţii publice, iar astfel va putea fi prevenită defrişarea ilegală a copacilor.

În altă ordine de idei, consilierul Alexandr Odinţov a menţionat că săptămâna trecută socialiştii au solicitat convocarea unei şedinţe a CMC în cadrul căreia să fie examinat doar proiectul bugetului municipal pentru lectura a doua şi taxele locale, însă a fost convocată o şedinţă pe a cărei ordine de zi figurează iar în mare parte chestiuni funciare.

Solicitat de IPN, şeful serviciului de presă al Primăriei, Vadim Brânzaniuc, a declarat că instituţia nu va oferi un comentariu referitor la declaraţiile consilierilor socialişti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...