(foto) Participanții la Mister USM 2017 spun de ce vor să câștinge concursul de frumusețe și inteligență

mister-1140×809

Concursul Miss și Mister USM 2017 revine, iar în acest an pentru titlul de Mister concurează șase tineri participanți. Acum ei se află în toiul pregătirilor, totuși echipa #diez i-a întrebat pe fiecare dintre ei de ce crede că ar merita să fie desemnat Mister USM 2017.

adrian_sarbu1

 

Adrian Sîrbu, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

„Prezența mea la concursul Mister USM 2017 nu reprezintă unul din visurile mele sau o activitate planificată, nu! Niciodată nu mi-am imaginat că voi participa la un asemenea concurs, dar cum anul acesta am făcut mai multe lucruri care nu m-ar caracteriza, plus la toate am mai fost și provocat, am zis de ce să nu încerc și aici. M-am înscris chiar în ultimul moment la casting, scopul fiind motivat prin opurtunitatea de a cunoște oameni noi, de a învăța și a practica ceva diferit de activitățile mele anterioare și de ce nu, poate de a mă regăsi și a-mi descoperi noi abilități. Sunt un băiat modest, sincer, pozitiv, visător, dar și foarte timid, iar prin acest concurs încerc să trec peste anumite bariere și să mă adaptez la evoluția în fața unui public. Evenimentul dat cred că are o importanță aparte, pe lângă faptul că aduce ceva nou în comparație cu alte universități, oferă posibilitate și băieților de a se manifesta și a avansa pe arena modei. Pe lângă acest fapt, activitățile care au loc în perioada pregătirilor sunt interesante și vesele, în compania unor oameni frumoși pe care am putut să-i cunosc odată ce m-am înscris la acest concurs.

În ceea ce privește câștigul, eu nu consider că primul loc la un asemenea concurs te poate face bărbat adevărat sau prin prisma acestuia poate să se identifice tipul ideal al unui bărbat. Este un concurs în care fiecare participant are șanse egale. Dacă e să vorbim de atuuri, cred că însușirea primordială care mă poate ajuta să obțin acest titlu ar fi sinceritatea și emotivitatea, de fapt, cele care mă definesc în principiu și prin care poate voi reuși să transmit un mesaj care să aibă impact pozitiv. Sper să avem toți parte de un eveniment frumos și o amintire plăcută.”

 

Dan Neamțu, Facultatea de Fizică şi Ingineriedaniel_neamtu1

„Participarea mea la acest concurs este motivată de o provocare a unui prieten. Până nu demult credeam că astfel de activități sunt inutile, însă acum mi-am dat seama cât de mult valorează timpul nostru. Pregătirea pentru acest concurs a devenit o activitate plăcută datorită căreia am cunoscut oameni noi. Cu fiecare etapă depășită, realizez cât de important este să-ţi petreci timpul eficient, alături de oameni de la care ai ce învăța. Eu sunt o persoană cu caracter sangvinic-romantic, cu toate că sangvinicul are prioritate. Vorbind despre talente, până am venit la USM aveam 69…, iar aici am descoperit talentul cu numărul 70, cel de a face glume. Când eram mic îmi doream să fac lumea fericită și scriam poezii, dar am încetat să o fac pentru că poeziile mele provocau lacrimi. Mai apoi am început să cânt, ce-i drept și vocea mea tot provoca lacrimi. Am făcut și dansuri timp de trei ani. Când am lăsat dansurile partenera mi-a mulţumit spunându-mi că e o alegere demnă de un adevarat bărbat. Nu am înţeles de ce, dar bunica îmi spunea că îmi reușește bine. Deviză pentru viitor: Veni, vidi, vici.”

 

daniel_zaiat1

Daniel Zaiaț, Facultatea Limbi străine, Limba și Literatura Franceză-Limba Engleză

„Intenția de a participa la Mister USM este de a mă descoperi și de a cunoaște oameni noi. Vreau să mă debarasez de niște frici și inhibiții, țin să-mi testez abilitățile de orator, actor și model. Nu am decis să particip anume pentru titlul de Mister, eu cred că fiecare dintre participanți merită să câștige. Eu sunt o persoana pozitivă, veselă, cred cu desăvârșire în visuri. Dacă să vorbesc de abilități: joc fotbal de performanță, vorbesc patru limbi și mă descurc de minune într-o gospodărie țărănească. Pregătirile pentru concurs decurg foarte bine, sper să am o prestație bună.”

 

iurie_ostinaru1

Iurie Oștinaru, Facultatea de Biologie și Pedologie, Ecologie

„Concursul Miss & Mister USM este o încercare pentru fiecare participant, îndeosebi pentru emoțiile și posibilitățile pe care fiecare le are. Pentru mine nu este o tentativă serioasă ca să fiu câștigătorul acestui concurs, ci ca să fiu participantul unui așa eveniment frumos, oricât de puțin credibil ar părea acest lucru. Pregătirile decurg superb lângă așa prieteni noi și oameni plăcuți și vă îndemn pe cei care citesc acest mesaj și încă nu s-au decis să lase lucrurile într-o parte și să se relaxeze puțin, să veniți să ne bucurați cu prezența voastră.”

 

radu_balica1

Radu Balica, Facultatea de Drept

„Ce ne face pe noi să evoluăm? De multe ori mi-am pus această întrebare. Mereu am considerat că trebuie să fiu mai bun decât am fost ieri, suntem obișnuiți să ne comparăm unii cu alții, uitând de importanța comparării sinelui prin prisma diferitelor etape pe care noi le trecem în viață. Încercările și numai ele ne fac pe noi să devenim personalități puternice. Cât de necesar este de a ieși uneori din zona de confort și de a face un pas, de a acționa. Concursul Miss și Mister USM reprezintă o modalitate de acțiune, una din modalitățile de obținere a acestei evaluții. Este în primul rând o încercare pentru tine, pentru a arăta ceea ce tu poți. Procedura de pregătire și însăși participarea la acest concurs, etapele de trecere sunt singura victorie după părerea mea, care merită denumirea de titlu și nu titlul de Mister sau Miss, ci titlul de personalitate care învinge.”

 

Sergiu Nistor, Facultatea de Relații Internaționale și Științe Politice Administrativesergiu_nistor1

„Nu cred că acest titlu de mister USM ar putea să-mi definească într-un fel sau altul personalitatea. În viața de zi cu zi sunt un om mult mai complex și aici e fără vreo doză de narcisism. Da, sunt un luptător prin definiție, am ambiții, realizări, dar toate acestea nu se pliază pe titlul pentru care luptăm pe 12 aprilie. Vorbeam despre viață. De fapt, sunt aici pentru a ieși din zona de confort, pentru a-mi spori creativitatea, a-mi depăși unele limite și nu în ultimul rând, a mă obișnui cu prezența publicului, că doar asta urmează să fac.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente