O femeie a murit stând în rând la neurolog, dar a fost găsită abia a doua zi

Caz şocant într-un spital din regiunea Smolensk (Federaţia Rusă). O femeie a murit în urma unui atac de cord stând în rând la medicul neurolog, dar corpul neînsufleţit al acesteia a fost găsit abia a doua zi.

Vesti.ru scrie că femeia locuia într-un sat din raionul Gagarinsk, iar dimineaţa pe 5 aprilie a mers la spitalul raional la medicul neurolog.

Femeia de 51 de ani era sub supravegherea medicului neurolog, după ce acum patru ani a avut ictus cerebral.

Când seara aceasta nu a venit acasă, vecinii au anunţat rudele femeii şi au anunţat poliţia. Pe 6 aprilie dimineaţa medicul neurolog a anunţat oamenii legii  că a găsit corpul neînsufleţit al pacientei lângă uşa cabinetului său.

Potrivit primelor informaţii, femeia a decedat din cauza atacului de cord. Pe corpul acesteia nu au fost găsite semne de moarte violentă.

Totuşi, rudele femeii au depus o plângere la Comitetul de Anchetă, fiind revoltaţi că femeia a stat moarte timp de  o  noapte pe coridorul instituţiei, iar angajaţii spitalului nu au observat acest lucru. Acestea i-au acuzat pe angajaţii spitalului de neglijenţă, iar oamenii legii au iniţiat o anchetă  în acest sens.

Pe de altă parte, şeful Spitalului raional a declarat pentru presă că femeia a venit la control în după amiaza zilei, fără a trece triajul. ” Aceasta putea să moară pe stradă, oriunde, avea proleme grave de inimă. A urcat la etajul trei, i s-a făcut rău şi atât”, a spus medicul-şef citat de Life.ru.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.