Actualitate

Dosarul lui Valeriu Boboc, la CEDO

„După epuizarea tuturor căilor de recurs interne, am depus o cerere la CEDO. Considerăm că a fost încălcat dreptul la viaţă al lui Valeriu Boboc prin încălcarea de către stat a obligaţiei de a nu provoca moartea şi de a lua măsuri care se impun pentru protejarea efecivă a dreptului la viaţă. De asemenea, nu a fost desfăşurată o anchetă seriosă şi aprofundată cu privire la circumstanţele morţii”, a declarat avocatul Valeriu Pleşca pentru Anticorupție.md.

Pleșca a spus că rudele victimei nu au fost admise în toate dosarele de rezonanţă în privinţa demnitarilor învinuiţi de neglijenţă sau exces de putere soldată cu moartea victimei.

Singura persoană condamnată pentru uciderea lui Valeriu Boboc este fostul polițist Ion Perju, în ciuda faptului că există imagini video și declarații ale unor martori care atestă faptul că tânărul a fost bătut de mai mulți reprezentanţi ai forţelor de ordine în baza unor indicaţii de a reţine toţi protestatarii, inclusiv prin aplicarea forţei.

Ion Perju a fost acuzat că i-ar fi aplicat tânărului o lovitură fatală. El a fost condamnat la zece ani de închisoare. Sentinţa a fost dictată de magistraţii Curţii de Apel Chişinău şi menţinută de Curtea Supremă de Justiţie după ce în decembrie 2013 Judecătoria sectorului Buiucani l-a achitat. Între timp, acesta s-a făcut nevăzut și este căutat de Interpol.

Mulți dintre oamenii politici, polițiștii, procurorii și judecătorii care au fost implicați în abuzurile comise împotriva protestatarilor în aprilie 2009 se află astăzi în funcții importante în stat sau au fost reabilitați, printre care și Zinaida Greceanîi, Artur Reșetnicov, Larisa Catrinici, Gheorghe Papuc, Alexandru Jizdan, Ruslan Saachian sau Sergiu Cociorva. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *