Iranul și Rusia au condamnat vineri bombardamentele lansate de Statele Unite împotriva unei baze aeriene din Siria, în timp ce aliații Statelor Unite, între care Marea Britanie, Australia și Arabia Saudită, și-au exprimat sprijinul.
Kremlinul a avertizat că atacul american de joi afectează semnificativ relațiile dintre Statele Unite și Rusia, deja tensionate. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului,Dmitri Peskov, a afirmat că Vladimir Putin consideră raidurile americane împotriva bazei aeriene situate lângă orașul Homs drept o „agresiune împotriva unei națiuni suverane''.
Purtătarea de cuvînt a ministerului rus de externe Maria Zaharova a criticat atacul american cu rachete asupra Sirei spunînd că a fost un spectacol nesăbuit de forță împotriva unei țări care se luptă cu terorismul.
Rusia susține regimul sirian al președintelui Bașar al-Assad.
Între timp, Moscova a suspendat acordul cu Statele Unite privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria după ce joi, aviația americană a lansat primul atac direct asupra unei baze militare siriene, ca reacție la atacul de marți cu arme bănuite de a face parte din arsenalul chimic sirian.
Totodată, Rusia a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
Statele Unite și Rusia au semnat în octombrie 2015 un memorandum pentru a evita eventuale incidente între avioanele de luptă ale celor două țări în spațiul aerian al Siriei.
Rusia susține regimul sirian în timp ce Statele Unite sunt angajate alături de o parte din milițiile insurgente din Siria, în lupta cu organizația teroristă a Statului Islamic.
Reamintim că Președintele american Donald Trump a anunțat că a ordonat bombardarea bazeo aeriene de unde a fost lansat în3 aprilie a fost lansat atacul în care se presupune ca au fost folosite arme chimice soldat cu peste 86 de morţi, între care şi mulți copii.
Trump a spus că nu e nici o îndoială ca regimul sirian a folosit arme chimice interzise şi a facut un apel pentru susţinerea actiunilor militare americane.
Șeful administrației americane a mai spus şi că toate eforturile comunităţii internaţionale de a modifica comportamentul regimului Bașar al-Assad au eșuat pină acum.
Înaintea atacului, diplomați ruşi au avertizat Statele Unite împotriva unei eventuale acţiuni de acest gen, pe care au calificat-o drept dubioasă și tragică şi ca Washingtonul va trebui să îşi asume întreaga responsabilitate pentru „consecințele negative” ale unei asemenea acţiuni.
Anterior, Consiliul de Securitate ONU a amînat votarea unei rezoluții de condamnare a atacul regimului de la Damasc în nordul Siriei.
Guvernul lui Bașar al-Assad a negat orice responsabilitate pentru atacul din 3 aprilie.
Rezoluția fusese propusă de Statele Uniote, Marea Britanie și Franta, dar Rusia a afirmat că textul ei este inacceptabil şi a propus o altă varianta.
Cei 10 membri aleși ai Consiliului, format din 15 țări, au propus o variantă de compromis, apropiata însă celei occidentale.
Pentru a fi votată, o rezoluție are nevoie de votul a nouă din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU, dar oricărei rezoluții i se poate opune prin veto unul din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, adică Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie și Franța.
Într-un mesaj pe Twitter, diplomatul suedez Carl Skau a anunțat că negocierile continuă pentru a se ajunge la o rezoluţie care să condamne în termeni fermi atacul din 3 aprilie, şi sa solicite formarea imediată a unei comisii de anchetă independentă care să îi tragă la răspundere pe cei vinovați. (IG,OS)