Fără contrabandă și fără a avea cui vinde curent, Transnistria e condamnată economic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fără contrabandă și fără a avea cui vinde curent, Transnistria e condamnată economic, scrie Vitalie Călugăreanu, într-un comentariu pentru DW-Chișinău.

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au cerut Rusiei să exercite presiuni asupra Chișinăului pentru a împiedica crearea unui punct vamal comun moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean al frontierei.

Ar fi prima acțiune în măsură să blocheze traficul ilegal de mărfuri și persoane prin frontiera spartă a Republicii Moldova. Primul punct comun de control, la Cuciurgan, ar urma să înceapă a funcționa la sfârșitul acestui an, spune autorul articolului.

„Pentru Ucraina, Transnistria este teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, la punctele de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene trebuie să se afle poliţiştii de frontieră şi vameşii moldoveni”, susține preşedinta subcomitetului din Comisia pentru securitate naţională şi apărare din Parlamentul de la Kiev, Irina Friz. Momentan segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene nu este controlat de către autorităţile de la Chişinău.

Pe de altă parte, potrivit pseudo-ministrului de externe al autoproclamatei republici moldovenești nistrene, Vitalii Ignatiev, „Transnistria ar pierde 6% din produsul său intern brut” dacă decizia Chișinăului și Kievului va fi pusă în aplicare. El a amenințat cu „măsuri adecvate pentru a riposta și pentru a proteja interesele cetățenilor”.

Astfel, joi, 5 aprilie, sovietul suprem de la Tiraspol (organul legislativ al autoproclamatei republici) a solicitat Federației Ruse să recunoască pașapoartele și alte „acte oficiale” emise de autoritățile ilegale de la Tiraspol. În prezent, pașapoartele transnistrene sunt absolut inutile, singura pârghie prin care localnicii sunt somați să le procure de la autoritățile neconstituționale fiind perfectarea actelor pentru pensie.

Separatiștii apelează la „grija paternă a Rusiei”

Potrivit președintelui „parlamentului” transnistrean, Alexandr Șerba, „presiunea asupra Transnistriei crește”, de aceea autoproclamata „rmn” ar avea nevoie de ceea ce el a numit „grija paternă a Rusiei”: „Înțelegem că fără grijă paternă, fără înțelegerea și participarea țării garant, țara în care dorim să intrăm liber, nu vom putea supraviețui împotriva provocărilor timpului”, a menționat Șerba. La „dezbaterile publice”, organizate cu ocazia adoptării rezoluției transmise Rusiei, au participat și deputați din Duma de Stat a Federației Ruse.

În rezoluția citată, „deputații” separatiști se plâng și de faptul că autoritățile de la Chișinău au semnat recent un contract de procurare a energiei electrice din Ucraina și refuză să mai cumpere curent din Transnistria. Aceasta în condițiile în care Chișinăul era unicul „importator” de energie electrică produsă de centrala de la Cuciurgan (subordonată autorităților separatiste). Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, susține că acțiunile din ultima vreme întreprinse de Chișinău și Kiev „reprezintă un atac la adresa lumii ruse”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...