Important! Partidul Liberal rămâne fără doi deputaţi în Parlament

Partidul Liberal rămâne fără doi deputaţi în Parlament, după ce parlamentarii liberali Artur Gutium și Vladimir Cernat au anunțat miercuri seara că părăsesc fracțiunea. Printre motivele invocate de cei doi figurează “decizii neconforme unui partid de esență liberală și lipsa unei democrații interne”.

De asemenea, a fost menţionată şi modalitatea în care a fost exclus din partid Anatol Șalaru. Anunţurile au fost făcute pe paginile de Facebook ale celor doi parlamentari.

Atât Artur Gutium, cât și Vladimir Cernat au precizat că vor activa în continuare în calitate de deputaţi neafiliat. Totodată, ei au declarat că se vor ghida de programul electoral pentru care au fost votaţi în calitate de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

De asemenea, vor rămâne aproape de valorile democratice și liberale.

Până în prezent fracţiunea PL în Parlament avea 13 deputaţi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.