Producătorii agricoli afectaţi de îngheţurile târzii din primăvara 2016 vor primi suport financiar

ProducătoriI agricoli care au avut de suferit în urma îngheţurilor târzii din primăvara anului 2016 vor primi suport financiar din partea statului. Guvernul a aprobat miercuri regulamentul privind modul de acordare a acestui suport.

Astfel, agricultorii vor depune personal sau prin intermediul reprezentantului împuternicit dosarul de solicitare a suportului financiar la comisia specială instituită în unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi, în a cărei rază se află plantaţia pomicolă afectată.

Din componenţa comisiei speciale vor face parte primarul localităţii, secretarul consiliului local, inginerul cadastral, contabilul primăriei şi un consilier local. Termenul de depunere a dosarului este de 10 zile lucrătoare de la data creării comisiei speciale.

Mărimea suportului financiar se calculează în funcţie de suprafaţa afectată, gradul de afectare, preţul comparabil pentru anul 2015, recolta compromisă şi contribuţia solicitantului la bugetul de stat. Îndemnizaţiile vor fi acordate prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Agricultură.

Toţi solicitanţii care vor întruni criteriile de eligibilitate vor primi suport financiar din mijloacele disponibile în fondul de intervenţie al Guvernului. Totodată, cei care vor prezenta date cu caracter denaturat, vor fi incluşi în Lista de interdicţie a producătorilor agricoli a Agenţiei.

Amintim că în perioada 26-27 aprilie 2016, în unele raioane de Nord (Briceni, Donduşeni, Drochia, Glodeni, Ocniţa, Rîşcani şi, parţial Soroca) au fost înregistrate temperaturi joase sub nivelul de rezistenţă biologică, care au provocat prejudicii considerabile sectorului agricol, în special recoltei de fructe.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.