„Am casă, am ce mânca, sunt un om fericit”
Marin avea doar opt luni atunci când tatăl său i-a ucis mama. Era încă prea mic ca să conștientizeze fapta monstruoasă a tatălui său și că aceasta îi va marca viața. În prezent, Marin are 14 ani, trăiește cu bunica și cu unchiul în condiții mai mult decât modeste. Cu toate acestea, puținul de care dispune și povestea tragică din trecut nu au făcut din el un băiat închis în sine, ci unul împăcat, sociabil, activ, mereu cu zâmbetul pe față.
Istoria lui Marin începe în comuna Corlăteni, raionul Râșcani, unde a trăit împreună cu părinții, care s-au aflat în relații de concubinaj. Nu avea nici un an, când tatăl său, fiind beat, a pus capăt zilelor mamei, înjunghiind-o. Prin sentința Judecătoriei raionului Râșcani, în 2002, bărbatul a fost condamnat pentru omorul concubinei sale la 15 ani de închisoare. Bunica lui Marin, în calitate de tutore, i-a oferit băiatului domiciliu în satul Pelinia, raionul Drochia, unde trăiește până în prezent. Bunica, pe care Marin o consideră a doua mamă, a făcut tot posibilul ca să-și protejeze nepotul: „Nu am putut lăsa copilul pe mâna unui criminal! Și nu doresc nimănui să simtă o asemenea durere”, a mărturisit bunica. Imediat după producerea tragediei, bunica a găsit în casa fiicei sale, omorâte cu bestialitate, un caiet, de fapt un jurnal personal al acesteia. După spusele ei, acolo erau descrise zilele în care concubinul împreună cu mama lui își băteau joc de tânăra mamă şi de prunc. Ulterior, caietul a servit drept dovadă în procesul de decădere din drepturile părintești a tatălui lui Marin.
În 2008, tatăl, în baza Legii privind amnistia, a fost eliberat din detenție. Bărbatul nu s-a interesat de viața copilului, nu l-a întreținut material, s-a eschivat de la îndeplinirea obligațiunilor părintești. Astfel, în 2015, Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Drochia a inițiat un proces de judecată în care cere privarea tatălui de drepturile părintești, care durează până în prezent.
Acum Marin este elev în clasa a 8-a la Liceul Teoretic din satul Pelinia, r. Drochia. Profesorii remarcă reușitele lui, îl califică drept un băiat sârguincios și capabil. Marin este beneficiar al centrului comunitar ”Încredere”, unde este ajutat la pregătire temelor pentru acasă, ia prânzul, este frezat. Marin are mulți prieteni, este pasionat de dansuri populare pe care le practică cu plăcere. Dansurile îi oferă energie și o posibilitate de a-și exprima personalitatea. Viitorul său îl leagă de domeniul IT. La întrebarea dacă este fericit sau nu, a răspuns: ”Da, sunt fericit. Am casă, am ce mânca… Sunt un om fericit”.
Oamenii cărora le pasă de Marin au inițiat un proiect numit ”O bicicletă pentru Marin” în care oricine ar putea dona cât poate pentru ca Marin să-și poată permite lucruri personale necesare.
Iana Cornilov, studentă la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți,
