Sondaj. Care sunt disciplinele opționale cele mai solicitate de către elevi

elevi

În cadrul unui sondaj realizat de membrii Consiliului Național al Elevilor, tineri din mai multe instituții de învățământ general și-au expus opinia referitor la orele opționale pe care le studiază la școală. Chestionarul a relevat că elevii sunt interesați de IT, limbi străine, comunicare și dezvoltare personală, ghidare în carieră și în afaceri.

Elevii își mai doresc ore în cadrul cărora să obțină deprinderi necesare în viața de zi cu zi – acordarea primului ajutor, prepararea bucatelor, reciclarea deșeurilor, menținerea sănătății etc.

Sondajul s-a desfășurat în perioada lunilor ianuarie-februarie curent, la el participând 490 de respondenți de la instituții de învățământ din 19 localități. Elevii au fost întrebați câte discipline opționale au în acest an de studii, când au primit lista pentru a alege orele opționale, dacă disciplinele opționale pe care le frecventează au fost alese de ei înșiși. De asemenea, au menționat ce ore opționale ar dori să li se predea și au descris cum văd ei că ar fi bine să fie desfășurate disciplinele opționale.

Rezultatele chestionării arată că în topul preferințelor elevilor sunt orele opționale privind dezvoltarea:

# abilităților IT,
# abilităților de întreprinzător
# abilități de traducere și comunicare în limbi străine.

De asemenea, tinerii preferă orele de ecologie, educație pentru sănătate, psihologie, robotică, teatru, istoria artelor, discipline în cadrul cărora pot să își exprime liber punctul de vedere și să discute asupra diferitor subiecte de interes pentru ei.

Solicitate sunt și orele opționale privind acordarea primului ajutor, prepararea bucatelor, desfășurarea acțiunilor de voluntariat.

Sondajul a mai relevat că unele instituții de învățământ general nu le oferă elevilor posibilitatea de a alege o disciplină opțională, iar în alte cazuri, în calitate de discipline opționale se propun ore de matematică, istorie, limbi străine și limba română pentru pregătire de examene. În context, unii elevi confundă disciplinele opționale cu disciplinele obligatorii, cercurile de creație și alte activități extracurriculare.

Menționăm că Consiliului Național al Elevilor desfășoară un sondaj privind volumul temelor pentru acasă în perioada martie-aprilie 2017.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente