(foto) Miss ASEM Femeie de Afaceri 2017: „Niciodată nu trebuie să te oprești la nivelul la care ai ajuns”

9

Câștigătoarea concursului „Miss ASEM 2017 – Viitoarea femeie de afaceri” este Alla Neahin, o tânără care combină două facultăți, un job și se conduce de principiul „Toate victoriile încep prin victoria asupra ta”.

Alla nu se află la prima experiență a unui concurs de Miss, căci în liceu a participat la „Miss liceu” și „Lady Chișinău”. Despre Miss ASEM a aflat întâmplător cu două zile înainte de casting și a decis să participe. Pregătirile au durat aproape o lună. „Zilnic m-am gândit la probe, cum să le fac mai reușite și interesante”.

A motivat-o să participe faptul că în concurs nu s-a luat în considerație doar frumusețea, dar și inteligența, talentul și calitățile morale. „Sunt fericită că după acest concurs am făcut cunoștință cu multe persoane. Sper să păstrez legăturile cu ei în continuare”.

 

În viața de zi cu zi Alla își planifică timpul între facultăți, job, prieteni și pasiunile pe care le are. „La începutul fiecărei săptămâni îmi fac un program pentru fiecare zi, pentru a ține minte despre toate treburile și lucrurile, pe care urmează să le fac. Datorită acestei metode, la sfârșitul fiecărei săptămâni mă bucur să văd rezultatele pozitive ale activităților mele zilnice”, explică tânăra.

Alla este studentă la drept la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” și în paralel, cu frecvență redusă, studiază la Facultatea de Business și Administrarea Afacerilor, specialitatea Marketing și Logistică. Ne spune că uneori este dificil, ajunge epuizată, dar deja al doilea an la rând se descurcă foarte bine. „Cred că aceste două specialități se combină perfect, iar pentru a avea o cariera de succes, o femeie trebuie să posede cunoștințe în juridică, astfel, studiile la drept reprezintă calea mea ideală pentru înființarea unei afaceri prospere”, afirmă Alla.

Părinții i-au dezvoltat calități care o ajută să-și atingă obiectivele, iar Alla se descrie ca o persoană care mereu își caută activități pentru dezvoltarea personală. Astfel, tânăra cântă la chitară, pictează portrete, merge la sală și studiază aprofundat limba engleză și limba română.

Pe lângă facultăți și pasiuni, Alla dansează la diverse evenimente și spune că dansul este pasiunea care o reprezintă în totalitate. „Mă bucur că pasiunea mea a devenit un job, căci de patru ani lucrez la diverse evenimente în calitate de dansatoare. Îmi place să dansez. Astfel mă pot detașa de problemele zilnice, de diferite treburi și studii”, mărturisește Miss ASEM.

Își vede viitorul la noi în țară, vrea să-și deschidă o afacere, însă „mai bine spun mai puține și fac mai multe”, afirmă tânăra explicând că lucrează zi de zi la scopurile pe care și le-a propus și speră să le realizeze în scurt timp.

Tinerilor le urează să-și atingă visurile. „Niciodată nu trebuie să te oprești la nivelul la care ai ajuns, mereu este unde să crești și să te dezvolți, de aceea, trebuie neapărat să alegi o cale cât mai grea, și să știi că acolo nu-i vei întâlni pe concurenții tăi”, susține Alla.

Outfit: Brio;
Makeup&Coafură: Salon Genial;
Fotografă: Dana Tcaciuc;

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente