Ucraina este o țară care se îndreaptă cu pași repezi spre Uniunea Europeană, unde drepturile omului sunt puse pe primul plan. Doresc ca, în această situație, și noi, minoritățile naționale, să fim tratate cu respect și demnitate, pentru că ”…nu suntem o pleavă mânată de vânt, o buruiană rătăcită pe o margine de drum, o viță ajunsă fără strugure și fără rădăcină. Suntem un popor!” (Ion Druță). Avem rădăcini vânjoase, rădăcini care se cheamă Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru ș.a. și suntem convinși că ne surâde un viitor luminos. Vorba cântecului: ”Să trăiască neamul meu, să mi-l țină Dumnezeu!”.
Nu mi-am dorit nicicând să fac parte din alt neam, oricât de falnic și puternic ar fi. Sunt româncă din talpă. Locuiesc într-un sat pitoresc pe malul stâng al Dunării, satul Cartal, care stă mândru pe culmea dealului cu aripile desfăcute. Se pare că-și ia zborul, însă, îl țin aici oamenii cu dragostea și grija lor pentru limbă, neam, tradiții, obiceiuri. De la Cartal până la Isaccea este numai o azvârlitură de băț, însă majoritatea consătenilor mei privesc spre Patria-mamă numai prin binoclu. Eu pot să spun că sunt o norocoasă, fiindcă am avut ocazia să vizitez anul trecut România. La Galați, m-am simțit ca acasă. Am găsit inimi deschise și oameni plăcuți – români de-ai mei. M-aș întoarce în România ori de câte ori voi avea posibilitatea. ”România hrănește sufletul și inima” (Prințul Charles).
Cântecul și dansul popular sunt hrana de suflet a românului. În familia mea, dintotdeauna, s-a cântat numai românește. ”Când aud, mamă, vioara / Cum saltă pe strună, / Inima din piept îmi saltă / Parcă-ar fi nebună”. De aceea, dansez de opt ani în ansamblul de dansuri populare ”Opincuța”. Port cu mândrie și onoare costumul tradițional românesc. Se zice că iubindu-ți portul popular, te iubești pe tine, îți iubești rădăcinile și de acolo îți vine toată puterea și rezistența în viață.
Încă elevă fiind, am făcut câteva lucrări de cercetare, nu prea mari. M-au interesat originea familiei mele (am descoperit că strămoșii mei au venit din orășelul Luncavița în anul 1812), jocurile copilărești ale bunicilor și străbunicilor mei, colindele frumoase din satul meu (care se asemănă foarte mult cu cele de la Turcoaia, România). La Cartal, în seara de Crăciun, se umblă cu Moșul (la fel ca Moșoaiele la Luncavița). Asta ne dovedește, încă o dată, că avem aceeași limbă și sângele ne pulsează la fel.
Doresc continuitate pentru neamul meu, limbă și tradiții. De aceea. am ales să-mi continui studiile la Secția de Limbă Română a Universității Umaniste din Ismail. Visez să devin profesoară de limba română, ca să păstrez acel ”… șirag de piatră rară” și să-l transmit generațiilor viitoare. Păstrarea identității lingvistice este parte integrantă a identității noastre ca și comunitate românească, iar învățământul în limba română joacă un rol esențial în păstrarea acesteia”.
Autor: Marina Ivanov – studentă în anul I la Secția de Limbă Română a Universității Umaniste din Ismail, originară din satul Cartal (Orlivka)
Acest material, publicat de Redacția POCpress, a obținut premiul I la cea de-a III-a ediție a concursului de eseuri pentru tinerii români din Ucraina “Identitate românească în spațiul european”, organizat de Asociația Convergențe Europene și asociația Eurocentrica.
Proiectul a fost susținut de Ambasada României la Kiev și de consulatele românești din Odesa, Cernăuți și Slatina (Solotvino, Transcarpatia.
Ioan POPESCU
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
