(foto) Impresiile designerilor autohtoni după ce au studiat un curs la o universitate de top din Florența

IMG_8010

În perioada 27 februarie – 12 februarie, un grup de 41 de profesioniști din industria ușoară au participat la un program de studii de scurtă durată la una din universitățile de top din domeniul modei, Polimoda, din Florența, Italia. Instituția de învățământ se regăsește în top 10 al celor mai bune universități de profil din întreaga lume. Profesioniștii și-au împărtășit experiențele acumulate la cursuri  în cadrul unei reuniuni,  desfășurate în data de 31 martie, în incinta Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse”.

title843288260

 

Lilia Surdu, brandul „MOVE”: Am participat la cursurile Universității Polimoda, la specializarea Fashion Design. Lecțiile au fost deosebit de interesante și mi-au oferit foarte multă inspirație. Abordarea profesorilor față de temele studiate era deosebită, cu exemple foarte clare despre schimbarea cursului modei, iar informațiile prezentate erau ambalate într-un mod diferit. După Polimoda, brandul „MOVE” nu va fi niciodată la fel, noi vom fi mai inspirați, mai creativi, mai buni.

 

title485044899Olga Nedbailo, brandul „Ana Popova”: Cursurile de la Polimoda m-au inspirat foarte mult. M-am bucurat că am putut prelua din experiența profesorilor care sunt atât designeri cât și antreprenori în domeniul fashion cu foarte mulți ani de experiență în spate, care fac parte dintr-o dinastie de antreprenori și care ne-au redat experiența proprie, ne-au descris calea spre succes dar și eșecurile înregistrate. Relatările lor m-au inspirat, iar informațiile acumulate pe parcursul celor două luni m-au făcut să ies din zona mea de confort. Brandul „Ana Popova” are o istorie în spate, un caracter unic și capital care trebuie dezvoltate, iar mai departe voi continua să facă o planificare mai bună pentru creșterea și dezvoltarea brandului.

 

title59186809Ludmila Storojuc, brandul „Ludmila Storojuc”: Mi-a fost interesant să primesc sfaturi de la profesorii care fac parte din dinastii cunoscute pentru domeniul modei,  ceea ce m-a și inspirat foarte mult. Am învățat cum trebuie să creez o colecție vestimentară care să reprezinte un brand. În primul rând trebuie să atragem atenția la istorie, în special la costumele care au marcat perioade istorice importante, trebuie să ținem cont de elementele etnice, în special când este vorba despre motivele populare, după care trebuie să definim ideea colecției în sine.  Mi-a plăcut că toate cunoștințele au avut și o parte practică iar noi am avut ocazia să creăm un model reprezentativ pentru o colecție.

 

title842637381Irina Calancea, brandul „Irka Shoes”: Mi-au plăcut foarte mult probele practice, care sigur mă vor ajuta pe viitor să-mi dezvolt afacerea. Până a ajunge la Polimoda nu știam multe aspecte ale activității de administrarea a unei afaceri, însă acolo am învățat să atrag atenția la toate elementele necesare pentru creșterea și dezvoltarea brandului. Cursul a fost foarte util, iar acum revenită acasă am început să revizuiesc cifrele din ultimii 5 ani și să analizez pașii următori care trebuie întreprinși.

 

 

title992028961Corina Sîrbu, brandul „Zorile”, departamentul Producere și Retail: Am urmat cursul de Brand Management unde am aflat că fiecare din produsele create trebuie să aibă acel ceva special care ne diferențiază de ceilalți de pe piață. Nu logo-ul ne face mai deosebiți de ceilalți ci acea chestie care este mai specială. În momentul în care scoți logo-ul de pe produs trebuie să avem acele semne distinctive cu ajutorul cărora putem să fim identificați. Am mai învățat că trebuie să ne axăm pe un produs de bază pe care trebuie să-l dezvoltăm și să-l perfecționăm și care trebuie să fie omniprezent în toate colecțiile. După cursurile urmate am identificat deja toate punctele care trebuie schimbate, păstrate și îmbunătățite în următoarea perioadă.

 

title652369419Iulia Efros, creatoare brandului ca Fashion  Conceptual Design „Yulia Efros” Limited edition:  Cursurile au fost ca un runway: timp limitat pentru un efect maxim, iar aceste două săptămâni echivalează cam cu câțiva ani de bună experiență. Profesorii, pe lângă faptul că sunt lectori, în viața reală sunt și stiliști și manageri și chiar designeri la casele de modă cu renume mondial. În condițiile în care studenții de la Polimoda timp de patru ani realizează trei colecții diverse, iar colecția de licența nu e deloc primul experiment, procesul de lucru abordat de universitate nu este o noutate pentru mine, diferite au fost condițiile de lucru și câțiva factori care te ajută să-ți împlinești visul.
title8410000Oxana Berzan, Manager pentru Evenimente, Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii ZIPhouse: Cursurile de la Polimoda au fost foarte bine structurate și interactive. Timp de două săptămâni am învățat să aplicăm creativ cunoştinţele şi elementele din istoria modei în designul vestimentar contemporan, să utilizăm desenul şi colajul ca şi mijloc eficient în dezvoltarea şi testarea propriilor idei şi a conceptelor de design, să realizăm o documentare profesionistă creând moodboard-uri şi storyboard-uri pentru o viziune mai clară şi unitară asupra temei colecţiei şi a drapa materialele direct pe un manechin – aspecte  fundamentale şi instrumente deosebit de importante pentru un designer vestimentar în procesul de realizare a unei colecţii reuşite.

IMG_8008

Cei 41 de profesioniști au urmat cursurile: Fashion Design, Fashion Brand Management, Fashion Business Administration:

Cursul de Fashion Brand Management  a oferit posibilitatea participanților să intre în domeniul modei în calitate de brand manager,  responsabili de modelarea, conservarea și comunicarea unei identități comerciale. Designerii au reușit să afle mai multe despre:  Cercetarea care trebuie făcută pentru crearea unui brand (psihologie, antropologie, sociologie de imaginar),  Identitatea brandului (inovația, design de afaceri și construirea brandului), Strategia de brand (marketing, poziționarea pe piață, concurența și unicalitatea),  Managementul brandului (merchandising, distribuția și afacerile juridice),  Comunicarea de brand (branduri și designeri, media de modă, media digitală, evenimente). La fel, cursul a inclus o vizită la muzeele Gucci și Feragamo, o conferință internațională ținută de unul dintre cei mai importanți experți din domeniul modei, dar și un interviu face-to-face pentru identificarea potențialelor oportunități pentru dezvoltarea brandului.

IMG_8013

Cursul de Fashion Business Administration  a fost o prezentare generală a caracteristicilor pe care trebuie să le aibă un viitor administrator de afaceri : capabil să facă cifrele să crească și în același timp să sporească și să sprijine creativitatea în condiții diferite de piață. Cele mai importante teme ale cursului au fost :  Lumea afacerilor (analiza și crearea scenariilor de afaceri), Piața Modei (comportamentul consumatorilor, atractivitatea pieței și analiza comparativă), Întreprinderea în domeniul modei (business intelligence, managementul de proiect si start-up), Administarea afacerei (bilanțuri, finanțe, managementul schimbării ), Fashion Leadership (team building, coaching, negociere). Cursul a mai inclus vizite la muzeele brandurilor Gucci și Ferragamo, un curs ținut de un specialist în domeniul modei, un proiect individual și o lecție face-to-face care avea ca temă viitorul afacerii în domeniul modei.

IMG_8016

Cursul de Fashion Design a cuprins un program desfășurat după metoda Universității Polimoda din Florența, ce presupune o abordare individuală cu scopul de a dezvolta și îmbunătăți abilitățile de fashion și design.Cursurile s-au desfășurat la Villa Favard, ce cuprinde o bibliotecă uimitoare și laboratoare special echipate. Programul a trecut în revistă disciplinele fundamentale pentru designul vestimentar pentru crearea și proiectarea unei siluete.

IMG_8007

Frecventarea cursurilor  fost posibilă datorită suportului oferit de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională și Guvernului Suediei prin Proiectul de Competitivitate din Moldova și a Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse” din cadrul Universității Tehnice din Moldova. Colaborarea cu universitatea Polimoda din Florența a fost facilitată de Proiectul de Competitivitate din Moldova după luni de negocieri iar continuitatea acestui program va fi asigurată și susținută de  Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse” din cadrul Universității Tehnice din Moldova.  Pentru acestă vizită, Proiectul de Competitivitate din Moldova a achitat taxa de studii pentru participanți, iar designerii au plătit cheltuielile de drum și cazare.

În urma colaborării cu Universitatea Polimoda, ZIPhouse a lansat programul „Fashion Leadership”, care are ca scop principal dezvoltarea abilităților specifice pentru personalul cheie al industriei precum și a profesorilor care țin cursuri la Universitatea Tehnică din Moldova, la specializarea industriei ușoare și care ar putea influența calitatea forței de muncă și va aduce valoare adăugată procesului de producție, influențând apariția brandurilor autohtone și a mărcilor proprii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente