Într-o după-amiază din această săptămână am pornit la drum spre satul Scoreni din raionul Strășeni, care este amplasat la circa 30 de kilometri de orașul Chișinău. Însă, ajunși în satul Condrița, am realizat că ne-am cam rătăcit, așa că am întrebat un trecător care este traseul corect. Auzind numele localității, bărbatul ne-a spus entuziasmat. „Acesta e satul cu multe plantații de viță-de-vie! Trebuie să faceți cale întoarsă până la Malcoci, iar de acolo cotiți la stânga, este un drum scurt și proaspăt construit”. Zis și făcut, am pornit din nou la drum și în scurt timp am ajuns la destinație.

Viticultor de mai bine de jumătate de secol

Localitatea este amplasată într-o zonă deluroasă, înconjurată de pădure. La Scoreni, pe lângă lanuri întregi cu viță-de-vie, nu există grădină în care să nu vezi pe ici, pe colo, câte un butaș. Semn că în acest sat, principala activitate a oamenilor este viticultura. Interesant este faptul că în mare parte localnicii cultivă soiuri de struguri de masă, iar printre cele mai întâlnite este „Moldova”. Astfel, oarecum previzibil, la prima poartă la care am bătut, am cunoscut o familie de viticultori.

Gheorghe Nogailîc, este agronom de meserie și cultivă viță-de-vie de jumătate de secol. Bărbatul glumeț din fire, tocmai s-a întors din câmp și ne-a invitat politicos în casă. Acolo, unde ne-a povestit că deși în tinerețe a crescut și flori în sere, strugurii rămân pasiunea vieții sale. „Am în jur de trei hectare de viță-de-vie. Am început a altoi butașii încă de la vârsta de 18 ani și de atunci viticultura a devenit marea mea pasiune. Am crescut într-un timp și flori în sere, am fost printre primii producători autohtoni, dar în scurt timp afacerea s-a dovedit a fi nerentabilă și am renunțat. Strugurii îi creștem mai mult din plăcere pentru că mare venit nu obținem, dar măcar nu murim de foame. Pentru mine nu există bucurie mai mare, decât atunci când văd butașii încărcați cu struguri”, recunoaște gospodarul de 68 de ani.

„Vin mai bun ca la Scoreni nu ați gustat niciodată”

Viticultorul spune că are câteva soiuri de struguri de masă între care „Văratic”, „Prezentabil” și „Moldova” pe care le realizează direct în sat, unde obișnuiesc să vină intermediarii și să cumpere întreaga roadă, însă uneori o mai vând și la Piața angro din Capitală. În atâția ani de activitate, Gheorghe a învățat să facă vin de calitate. „Am inventat o tehnologie specială, pe care nu v-o divulg, dar vă spun că vin mai bun ca la Scoreni nu ați mai gustat. Acesta nu se oțetește niciodată, poți să-l păstrezi și zeci de ani”, spune mândru viticultorul.

Elena a fost asistentă-medicală, însă după ce s-a căsătorit cu Gheorghe și s-a mutat la Scoreni, a renunțat la profesie și s-a dedicat activității de familie. Femeia a îndrăgit satul și oamenii locului, dar spune că din păcate, puțini sunt tinerii care rămân aici. „Satul este foarte frumos. E înconjurat de păduri, sunt multe vii, acum 33 de ani aici era patria cireșelor. În prezent, din păcate nu mai sunt livezi, dar în schimb avem oameni buni și harnici, totuși, tinerii nu au perspectivă. Noi am crescut și educat trei copii, toți au studii superioare. Prima fată este jurist și a lucrat o perioadă la Ministerul Agriculturii, dar din cauza salariului mizer a plecat în Spania. Cea de-a doua fiică a obținut titlu de doctor în științe economice la 26 de ani, dar când i s-a propus funcția de decan al facultății cu un salariu de trei mii de lei, a refuzat și a plecat peste hotare, iar acum este economist în Austria. Băiatul, însă nu ar pleca din sat nici în ruptul capului, e îndrăgostit de pământ ca tatăl său și i-a călcat pe urme”, explică femeia.

A deschis muzeul satului în Casa Mare

După ce am râs cu poftă la glumele lui moș Gheorghe, iar gospodina casei nu ne-a lăsat să plecăm până nu-i gustăm prăjiturile, ne-am continuat drumul pe ulițele abrupte ale satului. La o cotitură ne-a atras atenția curtea unei case, care era decorată neordinar. Așa am cunoscut-o pe Margareta Șendrea, meșterul popular din localitate care și-a transformat Casa Mare în muzeu. Femeia a fost dintotdeauna pasionată de croitorie, broderie și croșetare. Însă, cum principala ei dragoste au fost copiii, și-a dedicat întreaga viață muncii de profesoară de limba engleză și franceză, iar după pensionare, meșterița și-a găsit alinarea în vechea pasiune. Ideea deschiderii unui muzeu în propria casă i-a venit după ce a realizat atât de multe lucrări, încât nu mai avea unde să le depoziteze. „Pentru că aveam multe lucrări, m-am gândit în anul 2004 să le aranjez pe toate în Casa Mare, care avea intrare separată, pentru că aici vor putea fi admirate și de alți oameni. De atunci în casa mea e binevenit oricine apreciază tradițiile”, conchide femeia în vârstă de 72 de ani.

Margareta Șendrea este meșterița din localitatea care găzduiește muzeul localității în Casa Mare

În Muzeul satului Scoreni găsiți ii, catrințe, prosoape, icoane și fețe de masă realizate de Margareta, dar și fotografii și covoare vechi adunate de prin sat și păstrate la loc de cinste. Iar aerul proaspăt din încăpere, dat de pereții recent văruiți, reîntregește imaginea tradițiilor autohtone. „Eu nu am timp să mă plâng că bătrânețea-i grea sau că pensia-i mică. Deoarece pe lângă lucrările manuale, toată viața am adunat informații despre tradițiile locurilor și despre ornamentele specifice țării noastre. Așa că m-aș bucura dacă oamenii ar veni și s-ar informa de aici. Poate așa vom înțelege cu toții că ornamentul trandafirului roșu nu are nimic în comun cu portul nostru popular”, spune meșterița.

„Butoaiele de la Scoreni au ajuns în toate țările lumii”

Într-un alt capăt de sat, pe o altă creastă de deal, într-un atelier de lângă o căsuță modestă l-am surprins pe nea Gheorghe Miron, alături de fiul său Andrei prelucrând materia primă. Bărbatul este dogar de mai bine de trei decenii, a învățat meseria de la un vecin bătrân și a avut grijă să-și îndrepte toată familia în această activitate. „Am avut un vecin care făcea butoaie, feciorii lui nu erau deloc entuziasmați de această meserie, iar mie mi-a intrat în sânge. În cei 30 de ani am confecționat poate sute de butoaie, care au ajuns prin toată lumea, începând cu SUA, Canada, Japonia, Rusia și terminând cu țările europene. În activitatea noastră e bine că satul Scoreni e înconjurat de păduri și avem de unde cumpăra lemn. În general, în ultimii ani, localitatea a început să se dezvolte, s-au construit și drumuri”, explică meșterul popular.

Gheorghe Miron este un dogar iscusit, lucrările căruia au ajuns în toate colțurile lumii

Andrei, fiul meșterului popular a deprins meseria de la tatăl său, dar spune că deocamdată se reține în sat doar pentru că este mezinul familiei. „Am rămas să-mi ajut părinții, îmi place meseria de butnar, dar nu sunt sigur că asta voi face toată viața. În general, la Scoreni rămân doar tinerii care au unde munci, ceilalți pleacă”, recunoaște tânărul de 28 de ani.

„Am vrut să cumpărăm o locuință în Portugalia, dar ne-am răzgândit”

Dacă multe familii din țară pleacă definitiv peste hotare, în satul Scoreni există cel puțin o familie care a decis să se reîntoarcă, după ce în anul 2001 au emigrat în Portugalia. Pe atunci Lilia muncea ca învățătoare în liceul din localitate, iar Gheorghe cânta pe la nunți. Totuși, cu puținii bani, pe care-i câștigau, nu reușeau să acopere cheltuielile familiei. Așa că purtând povara unei datorii, bărbatul a decis să plece la muncă în Portugalia. „Aveam o datorie veche, pe care nu o puteam onora cu banii câștigați în țară și cum procentele creșteau zilnic, de nevoie am plecat peste hotare”, recunoaște Gheorghe.

Acolo, bărbatul s-a angajat în domeniul construcțiilor, aproape doi ani a achitat datoriile, și-a perfectat actele, a închiriat un apartament și a luat familia alături. Ajunsă în Portugalia, Lilia s-a angajat ca menajeră, iar fiica de opt ani a fost dată la o școală din zonă. Moldovenii au petrecut în străinătate mai bine de un deceniu. Și chiar dacă duceau o viață mult mai bună, decât cea din Republica Moldova, soții Neamțu nu-și găseau locul printre străini, așa că în anul 2012 au decis să revină la Scoreni. „Îmi aduc aminte că am perfectat toate actele pentru a obține un credit și chiar am și ales un apartament spațios, dar în scurt timp am renunțat și ne-am întors acasă. Înțelegeți, avem un singur copil și ne-am gândit că nu suntem veșnici pe lume și ce va face fiica noastră, dacă întâmplător rămâne singură într-o țară străină. La Scoreni avem rude, aici până și aerul e prietenos, dar peste hotare, orice-ai face tot străin rămâi”, explică Gheorghe.

Portugalia le-a schimbat viziunile asupra vieții

Reîntoarsă în localitate, Lilia s-a angajat din nou în calitate de învățătoare și spune că i-a fost atât de dor de locurile natale, încât nu ar mai pleca niciodată de aici. „În cei opt ani de străinătate visam în fiecare noapte cum ies în ograda casei părintești și văd priveliștea satului Scoreni. Nu aș mai pleca pentru nimic în lume de aici”, conchide femeia.

Familia Neamțu s-a reîntors la baștina după ce a emigrat un deceniu în Portugalia și contribuie la dezvoltarea localității

Gheorghe recunoaște însă că Portugalia i-a schimbat viziunile asupra vieții, iar ajuns acasă, a cumpărat circa un hectar de pământ, unde a plantat viță-de-vie și și-a descoperit un nou talent. „Când ne-am reîntors acasă, ne-am renovat locuința conform standardelor europene, am cumpărat câteva loturi de teren unde am plantat viță-de-vie, care acum reprezintă principala noastră sursă de venit, circa 100 de mii de lei anual. Deoarece vindem struguri de masă și avem mare noroc că la noi în sat vin mașinile și le cumpără”, spune gospodarul.

„Două ori pe lună colectăm deșeurile și le ducem la o gunoiște autorizată”

Tot în Portugalia, bărbatul a deprins a cunoaște computerul și camera video, iar acum filmează nunțile de prin sat, mai mult de atât, acesta se implică în viața comunității, astfel a inițiat și a dezvoltat, o asociație care se ocupă cu adunarea deșeurilor menajere din comună. „Când am revenit în sat am observat că gunoiul era cam peste tot, așa că atunci când primarul mi-a propus să investesc în Asociația Real Scoreni, nu am stat pe gânduri. Acum semnăm un contract cu persoanele fizice și agenții economici din sat, care achită 30 de lei lunar, iar noi odată la două săptămâni colectăm deșeurile și le ducem la o gunoiște autorizată”, conchide Gheorghe.

Toți locuitorii, cu care am discutat, au spus că lucrurile în localitate au început să se schimbe abia atunci când au ales o femeie – primar. Așa că ne-am îndreptat spre Primărie pentru a o cunoaște pe doamna care stă în fruntea satului.

A schimbat fotoliul de locotenent major pe cel de primar

Primarul localității, Svetlana Tabacari a schimbat fotoliul de locotenent major pe cel de primar și de atunci încearcă să motiveze și să implice cetățenii în viața comunității. Demnitarul ne-a spus că deși se bucură de recunoștința consătenilor, mai sunt încă multe lucruri importante de realizat în comunitate și pentru că în prezent nu are finanțare încearcă să mobilizeze cetățenii. „E adevărat că am realizat câteva lucruri în cele două mandate cum ar fi: reparația și redeschiderea Căminului Cultural în perioada anilor 2011-2013 care a costat un milion de lei, banii obținuți treptat din rezervele Guvernului, renovarea grădiniței care a fost posibilă prin obținerea unui grant din partea României în valoare de un milion de lei și construirea unui drum care leagă Biserica de centrul satului în valoare de două milioane de lei. Dar cea mai mare mândrie pentru mine este faptul că am reușit să câștigăm un proiect, prin care Ministerul Dezvoltării Regionale ne-a acordat 39 de milioane de lei, bani din care am reușit să construim în timp record un drum de 6 km care leagă localitatea noastră de satul Malcoci și permite sătenilor să ajungă în timp de 25 de minute în inima Capitalei”, concretizează primarul satului Scoreni.

Primarul satului Scoreni ne-a povestit despre granturile obținute, care au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de trai în localitate

Totuși, Svetlana Tabacari recunoaște că noul drum construit în anul 2012, a făcut posibilă angajarea a 40 de persoane la fabrica de țuică din satul vecin. Însă principalele probleme ale localității sunt lipsa locurilor de muncă și drumurile proaste. „Satul este amplasat în zonă deluroasă, de aceea drumurile sunt foarte rele, chiar dacă nu mai avem finanțare, am găsit și aici o soluție. Am mobilizat sătenii care au adunat 100 de mii de lei, Primăria a contribuit cu 30 de mii și am construit un kilometru de drum în variantă albă, din pietriș. Și vom continua în același ritm. Pe viitor mi-aș dori să atrag și investitori străini care ar putea deschide în clădirea fostei instituții de învățământ o afacere, ca să poată asigura băștinașilor locuri de muncă, dar acesta e doar un vis de-al meu, recunoaște Svetlana Tabacari.
Deși ca și în multe sate din țară, locuitorii din Scoreni se confruntă cu multe probleme cotidiene, aceștia sunt mereu puși pe glume, optimiști și ospitalieri Potrivit recensământului din anul 2004 în această așezare rurală locuiesc 3 946 de oameni.