O organizație care încearcă să ajute persoanele cu dizabilități să ducă o viață normală și să participe din plin la viața socială spune că a reușit în ultimii ani să scoată 150 de oameni internați în instituțiile psihiatrice și să-i întoarcă în familii sau în comunități. Dar proiectul organizației Keystone Moldova sprijinit de Fundația Soros Moldova și guvern este mult mai amplu și nu se încheie aici.
Valentina Grubi din satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni este de cinci ani asistentă parentală pentru adulți. Ea zice că se simte ca și cum ar face parte din familia lui Tudor Prodan, bărbatul de 37 de ani, care anterior locuia la casa internat din Orhei. Valentina Grubi mi-a explicat motivația sa, nu fără ajutorul lui Tudor.
Valentina Grubi: „Am făcut pasul acesta pentru că am rămas văduvă, cu trei copii. Copiii mei au plecat la Moscova, peste hotare. Deja am rămas una singură. M-am gândit să-mi iau un ajutor potrivit la anii grei! Că acum eu să-l ajut, dar la anii grei să-mi dea el o mână de ajutor.”
Tudor Prodan: „Eu am fost la pădure, i-am adus lui mama un cărucean de lemne, apă... Fac treabă. Îi pun la punct pe toți, să nu adape [vacile] lângă fântână, să nu fie murdărie acolo jos lângă fântână, că apa se duce în fântână cu microbi.”
Valentina Grubi: „Noi acum mai construim, vrem să-i fac separat o baie pentru el. E cam greu, dar în orice caz toate barierele le depășim.”
Am ținut neapărat să stau de vorba și cu tânărul care s-a prezentat Sergiu. Îmbrăcat în costum elegant, doar cârja îi trăda o oarecare vulnerabilitate. Sergiu îmi spunea cu mândrie că mai sunt doar câteva zile până va împlini vârsta majoratului. Iată ce mi-a spus despre planurile sale de viitor:
„Încă nu m-am gândit la asta… Mă gândesc, ori cizmar… Mai bine cizmar.”
Europa Liberă: Ce-ți place să faci prin casă?
„Îmi place să dezghioc lemne, fac focul, caprele le pasc. Îmi place să joc și fotbal.”
Acasă, în satul Neculăieuca, raionul Orhei, Tamara Bejan este asistenta parentală a lui Sergiu. Dar și „doamna dirigintă”, care-i predă limba română. Tamara Bejan spune că nu este un rol pe care-l încearcă în premieră – prin familia ei au trecut șase copii cu nevoi speciale.
„În 2010, l-am luat și pe Sergiu în familie, era în cărucior, absolut deloc nu se deservea, erau cazuri când mânca și cu gura din farfurie, deci era un copil greu. Încet, cu răbdare, dar am obținut succese. În acești 7 ani îl vedeți cum este un adolescent care din cărucior a ajuns să meargă numai cu cârjă, se auto-deservește singur, a învățat să citească, să scrie, merge la școală.”
Europa Liberă: E clar că Sergiu a avut de câștigat, dar ce a câștigat familia Dvs. de la faptul că a venit Sergiu?
„Noi din contra socotim că mai mult noi am câștigat. Fiindcă de la el chiar am învățat să ne bucurăm de viață, să mulțumim Domnului pentru ceea ce avem și să ne împărțim cu ceea ce avem și cu alții. El fiind vesel, optimist, ne-a învățat să ne bucurăm de orice moment din viață.”
Programele de care au beneficiat aceste persoane au fost puse în practică de ONG-uri împreună cu autorități și cu sprijinul financiar al unor fonduri occidentale, ceea ce înseamnă în termeni juridici un parteneriat public-privat. Printre serviciile lansate cu sprijinul Keystone în cadrul programului „Comunitate Incluzivă – Moldova” sunt locuințe protejate, case comunitare, centre pentru copii în dificultate și cel mai recent proiect - asistența telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilități.
E important că astăzi se vorbește despre dreptul persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale de a trăi în comunitate, inclusiv la nivelul autorităților, spune Parascovia Munteanu, manager de program dezinstituționalizare și dezvoltare comunitară Keystone Moldova. Totuși, mai este cale lungă până la o veritabilă incluziune în societate.
„La momentul actual, principala provocare totuși este rezistența comunității, chiar a membrilor familiei, rezistența din partea autorităților de a-i accepta să se întoarcă înapoi în familii, în servicii comunitare din instituțiile rezidențiale. Deseori avem dilema pentru că ei deja sunt la întreținere de stat, statul să-și bată capul de ei, pe când cred eu că și autoritățile publice locale tot sunt reprezentanți ai statului, și nu știu de ce ei își văd foarte diferențiat aceste responsabilități față de incluziunea socială a persoanelor.”
De reformă are nevoie și sistemul ajutoarelor sociale, spune Munteanu. Pe de o parte, îndemnizația din partea statului ajută unele persoane cu dizabilități să aibă o calitate mai înaltă a vieții, pe de altă parte, deseori acești bani ajung să fie cheltuiți pe consumație, adică în baruri și magazine. Însă altceva durabil nu există, conchide reprezentanta Keystone Moldova.
Pe dezinstituționalizare s-a insistat în numeroase rapoarte internaționale despre situația persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova, care sunt stigmatizate în societate și abuzate în instituțiile psihiatrice. Explicația e simplă: de la asta vor avea de câștigat toate părțile. Atunci când revin în comunitate, persoanele cu dizabilități deseori își creează familii și se angajează la muncă, iar comunitatea la rândul ei devine mai îngăduitoare.
