Deputatul Constantin Codreanu condamnă falsificarea rezultatelor recensământului din R.Moldova

Deputatul PMP Constantin Codreanu a participat, vineri, 31 martie, la o conferință de presă cu tema „Falsificarea datelor recensământului”, în contextul anunţării rezultatelor Recensământului populaţiei desfăşurat, în 2014, în Republica Moldova.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, doar 7 % din populaţia R.Moldova se declară români şi 23 % vorbesc limba română.

În cadrul conferinţei organizate alături de reprezentanţi ai Mişcării Civice “Tinerii Moldovei” de la Chişinău, deputatul a declarat că acest exerciţiu s-a desfăşurat prin încălcarea legislaţiei, nefiind respectată Legea 90 din 26 aprilie 2014, care prevede un termen de 27 de luni.

Astfel, rezultatele trebuiau publicate în august, anul trecut. De asemenea, deputatul Constantin Codreanu consideră că fiind regretabil că exerciţiul respectiv s-a desfăşurat cu suport financiar din exterior şi anume de la Fondul ONU pentru Populaţie, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, Guvernul Cehiei şi Guvernul României.

“Condamn cu fermitate comportamentul ruşinos al autorităților Republicii Moldova care speră că îi vor putea menține în continuare captivi pe cetățenii celui de-al doilea stat românesc şi care, în acelaşi timp, vin cu declarații lacrimogene atunci când vine vorba de ajutorul financiar acordat de România. Este strigător la cer faptul că, Guvernul României a finanţat un recensământ care vine să susţină stalinismul la Chişinău şi aşa numita naţiune civică moldovenească. Astfel, prin banii contribuabililor români sprijinim existența unui regim care vrea să îşi apere averile şi privilegiile prin promovarea falsurilor românofobe. Atât timp cât nu avem o instituție specializată pe relația Bucureşti-Chişinău, vom continua să comitem erori de acest gen”, a fost mesajul deputatului Constantin Codreanu.

Într-un final, acesta  a accentuat că va merge în Parlamentul României cu o declaraţie şi va susţine în continuare ideea de a pune punct susținerii financiare necondiționate a Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.