Dosarul “cetățeniei pierdute”: Un grup de deputați au decis interpelarea Ministrului Justiției

Un grup de deputați români, membri ai Comisiei pentru Românii din afara granițelor, au hotărât interpelarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe subiectul etnicilor români din Republica Moldova care au beneficiat de cetățenia română și cărora nu le mai este recunoscută aceasta odată cu schimbarea actelor.

Deputatul Matei Dobrovie, care a prezidat ședința, a menționat pentru Moldova.ORG că interpelarea va avea loc săptămâna viitoare. Aceasta în condițiile în care până acum niciun reprezentant al Ministerului Justiției nu s-a prezentat la discuțiile organizate de către Comisia pentru Românii din afara granițelor.

În plus, adaugă deputatul, Ministerul Justiției nu a trimis încă niciun punct de vedere cu privire la modificarea și completarea art. 9, Legea 21/1991, deși Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC), aflată în subordinea sa, a redactat o propunere în acest sens.

Potrivit sursei, interpelarea va fi adresată și ministrului delegat pentru Relația cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu. Textul interpelării a fost semnat de toți cei 9 deputați prezenți la sedință.

Menționăm că tot mai mulți cetățeni moldoveni cu dubla cetățenie află, atunci când merg să solicite prelungirea valabilității pașaportului român, că, de fapt, nu au avut niciodată cetățenia română, iar actele (certificatul de naștere, pașaportul românesc) le-au fost eliberate eronat.

Problema îi vizează pe cei care nu au fost introduși în certificatele de cetățenie ale părinților, fiind minori. Aceștia și-au perfectat actele românești în baza dovezilor de cetățenie ale părinților fără vreo dificultate, iar acum sunt anunțați că nu figurează în listele Ministerului Justiției în calitate de cetățeni români și sunt invitați să depună un dosar de redobândire a cetățeniei la Autoritatea Națională de Cetățenie (ANC).

Deși nu se cunoaște numărul exact al persoanelor care se află în această situație, putem presupune că este vorba de câteva mii. Cel puțin 300 de oameni ne-au contactat din momentul lansării primului articol pe moldova.org despre această problemă, comunicându-ne că se află printre victimele acestei confuzii birocratice.

A fost creat un grup de inițiativă pentru a înlătura problema pe căi legale și politice, iar persoanele care se află în această situație sunt rugate să completeze acest formular prin care inițiatorii documentează fiecare problemă în parte.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.