Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.03.2017

Deputații vor examina astăzi proiectul de modificare a Constituției Republicii Moldova

 Deputații vor examina astăzi proiectul de modificare a Constituției Republicii Moldova

Deputații vor examina astăzi proiectul de modificare a Constituției Republicii Moldova, initiativă, care dacă va fi susținută, va anula imunitatea parlamentară a deputaților.

Potrivit proiectului, alineatul (3) al articolului 70 din Constituția Republicii Moldova va fi eliminat. În prezent acesta stipulează că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.

Totodată, modificarea nu va limita independenţa deputatului și nu va afecta dreptul acestuia la libertatea opiniei şi votului, care este prevăzută la art. 71 din Legea Supremă a țării. Astfel, deputatul nu va putea fi tras la răspundere penală, civilă sau contravenţională pentru voturile sau opiniile exprimate în executarea mandatului.

Iniţiativa a fost avizată anterior de Curtea Constituțională, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus