Escrocherie de proporţie: Trei persoane din Chişinău au încasat de la 400 persoane peste 4 milioane euro pentru apartamente!

Trei persoane, membri ai unei familii, au fost reţinute pentru escrocherie în domeniul imobiliar. Aceasta după ce acesea au încasat de la 400 persoane peste 4 milioane euro pentru apartamente de lux,  dar nu şi-au respectat obligaţiunile contractuale.

Potrivit materialelor de urmărire penală, în perioada anilor 2007-2015 bănuiţii, conducând activitatea unei societăţi comerciale, sub pretextul construcţiei complexului locativ „Palmiere şi Stele” din str. Ginta Latină, 8, mun. Chişinău, au primit de la circa 400 de persoane fizice, sub formă de investiţii pentru locuinţe, mijloace băneşti în sumă de peste 4 milioane euro.

Banii nu au fost trecuţi în contabilitatea întreprinderii şi au fost utilizaţi de către făptuitori în scopuri personale.

Astfel, o mare parte din sumele bănești au fost primite de unul din membrii grupului infracțional cu eliberarea unor recipise. Banii, primiţi în numerar, au fost depuşi pe contul unei alte întreprinderi, din numele membrului grupului-fondator al întreprinderii în cauză, sub forma investițiilor personale și nu a investitorilor reali.

Respectivii investitori nu dispun de acte confirmative cu privire la achitarea mijloacelor bănești pentru construcția apartamentelor.

În scopul camuflării acțiunilor criminale, membrii grupului infracțional au admis în mod intenționat și au favorizat înregistrarea procedurii de insolvabilitate a ambelor întreprinderi, incluzând în tabelul creanțelor a unor sume esențial micșorate față de cele transmise de persoanele fizice care au încheiat contracte de investiții.

Soluția propusă de administratorul procedurii de insolvabilitate pentru a finaliza construcția primului bloc locativ a fost achitarea de către investitori a sumei de 50 Euro/1m2, în total peste 10 000 000 lei. Faptul dat constituie o povară suplimentară asupra investitorilor, care nu avea loc în cazul utilizării factorilor de decizie a întreprinderilor a mijloacelor financiare conform destinației (pentru construcția blocului locativ.

Ca urmare a acțiunilor ilegale ale persoanelor în cauză, au pătimit peste 400 de familii, care au achitat practic întreg costul apartamentului și până la moment nu au loc de trai.

Astfel, de către procurorii PCCOCS și polițiști au fost efectuate măsuri speciale de investigație .urmăriri vizuale, interceptarea și înregistrarea comunicărilor telefonice.

Ca rezultat au fost efectuate percheziții la domiciliile persoanelor vizate, fiind depistate și ridicate înscrisuri de ciornă, documente financiare și contabile, contracte, precum şi acte ce confirmă utilizarea mijloacelor băneşti pentru procurarea automobilelor de lux.

La 29 martie au reţinute pentru 72 ore cele 3 persoane bănuite de escrocherie în proporţii deosebi de mari.

În prezent se desfăşoară acţiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanţelor cauzei şi a altor persoane eventual implicate în schema frauduloasă investigată.

În caz de condamnare, făptuitorii riscă o pedeapsă de la 8 la 15 ani închisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.