Mai mulți fruntaşi PLDM au părăsit formațiunea

Un grup de fruntași Partidului Liberal Democrat din Moldova au părăsit partidul nefiind deacord cu pozițiile exprimate de conducerea formațiunii în raport cu mai multe subiecte de actualitate. Este vorba despre deputatul Angel Agache, președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, consilierul municipal, Ghenadie Dumanschi, fostul șef de la Agenția Turismului, Nicolae Platon și Dorin Mândreanu fost membru al CNP, scrie Deschide.md

Toți cinci membri au stat la baza fondării PLDM. Deputatul Angel Agache a declarat în exclusivitate pentru Deschide.MD că decizia a fost luată în urma declarațiilor publice făcute de conducerea PLDM față de câteva subiecte care se regăsesc în programul și statutul formațiunii.

“Actuala conducere nu respectă prevederile programului de activitate, încalcă și statutul. Sper ca măcar colegii de fracțiune să susțină acele principii pentru care am veniot noi în politică pentru că sunt niște promisiuni făcute electoratului și re4spectiv mâine, poimâine vom fi întrebați: ați promis votul uninominal, ați promis deputați fără imunitate”, a declarat parlamentarul.

El a precizat că a părăsit doar partidul nu însă și fracțiunea. O decizie în privința apartenenței sale în confirgurația parlamentară va fi luată în funcție de poziția PLDM față de votul uninominal și imunitatea parlamentară.

Pe de altă parte, vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc a declarat pentru Unimedia.info. că cei cinci liberal-democrați, care au anunțat că părăsesc formațiunea, ar fi fost supuși persecuțiilor din partea Partidului Democrat.

„Nu cunosc detaliile, dar nu sunt mirat, însă dacă este adevărat… îmi pare rău de colegi, eu unul nu am să-i judec, fiindcă ştiu că eu fost supuşi acestor represalii. Ştiu de asemenea că nu vor recunoaşte acest lucru. Acum. Dar sunt sigur că va veni timpul când vor spune. Timpul le va arăta pe toate. Nu voi comenta declaraţiile lor, e lipsit de sens, şi e tradiţional, sub presiune se declară orice”, a spus Pustrimciuc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.