Blocuri sanitare ce necesită reparaţii şi număr prea mare de copii. Ce nereguli s-au depistat în școli și grădinițe

elevi
Foto: facebook.com/humulesteanul

În urma unei serii de controale în instituțiile de învățământ general au fost depistate mai multe probleme în ceea ce privește respectare legislației sanitare și a siguranței alimentelor. Au fost supuse verificărilor 65 de instituţii de educaţie timpurie şi 39 de instituţii şcolare din Municipiu, iar în majoritatea din ele s-a depistat numărul prea mare de copii în clase și situația necorespunzătoare a blocurilor sanitare și a cantinelor.

Problemele depistate în instituţiile de învăţământ timpuriu se referă la:

#1. suprasolicitarea grupelor de copii – 24 de grădiniţe;
#2. statele pe personal cu bucătari – incomplete – 24 de grădiniţe;
#3. bucătarii nu dispun de pregătire specială în domeniul alimentaţiei publice – 16 grădiniţe;
#4. statele de personal cu lucrători medicali – incomplete – 8 grădiniţe;
#5. cabinetul medical nu este utilat suficient cu utilaj medical şi medicamente – 5 grădiniţe;
#6. reţelele de apeduct şi canalizare necesită reparaţie – 2 grădiniţe;
#7. acoperişul instituţiilor necesită reparaţie – 12 grădiniţe;
#8. blocurile sanitare, cantinele, pavilioanele, sălile de grupă, spălătoriile de lenjerie necesită reparaţii capitale – 23 de grădiniţe.

Măsurile întreprinse în aceste cazuri sunt reprezentate prin prescripții sanitare și procese-verbale de contravenție administrativă.

Şi în instuţiile şcolare, 39 la număr, au fost depistate mai multe nereguli:

#1. suprasolicitarea claselor – 8 instituţii;
#2. reţelele de apeduct şi canalizare necesită reparaţie – 4 instituţii;
#3. acoperişul instituţiilor necesită reparaţie – 6 instituţii;
#4. blocurile sanitare necesită reparaţie – 4 instituţii;
#5. lipsesc dozatoare pentru săpun lichid, uscătoare electrice în WC-uri, şerveţele de uz ordinar – 28 instituţii;
#6. nu dispun de săli de sport – 4 instituţii.

Evaluarea instituţiilor de învăţământ general este efectuată în baza Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii cu Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente