(video) Uite cine dansează: Unul dintre coregrafii moldoveni a părăsit competiția

collage
Foto: adevarul.ro

A patra ediţie „Uite cine dansează“ a pus concurenţii faţă în faţă cu poveştile lor de viaţă şi care momente ce le-au marcat existenţa, și pe care le-au prezentat în paşi de dans. Nouă concurenţi s-au implicat trup şi suflet în coregrafiile pregătite pentru cea de-a patra ediţie a show-ului, astfel încât dansurile pe care le vor prezenta să le redea perfect emoţia şi trăirile. Această ediție s-a încheiat cu eliminarea unuia dintre coregrafii moldoveni.

Ecaterina Dosan și Alex Velea. „Când el a întâlnit-o pe ea” –  povestea care i-a schimbat viața lui Alex Velea. Povestea acestei perechi a fost despre întâlnirea lui Velea cu Antonia. Pentru acest episod, Ecaterina Dosan a realizat o coregrafie de cha-cha-cha cu multă energie. La sfârșitul dansului, Antonia a intrat în scenă pentru a-și îmbrățișa și săruta soțul. „Eu mă uitam că e nedrept să aibă atâtea vânătăi pe picioarele ei. Dansul mi s-a părut întocmai deși bănuiesc că relația ta cu Antonia nu e chiar atât de „cha cha-ită”, a menționat Florin despre prestația Ecaterinei. „Pe mine mă bucură că vă aud poveștile. Culmea e că povestea ta s-a potrivit cu caracterul acestui dans. Dacă vorbim despre cum ar trebui să arate dansul ăsta, trebuie să acordați atenție picioarelor, nu toracele. Lucrul picioarelor este foarte important, însă el trebuie să pornească dintr-o acțiune de corp. Ai fost prea rigid, dar mi-ar fi plăcut să văd flirt”, a comentat Mihai.

Iulian Țurcanu și Lili Sandu. Un paşaport, o viză şi un vis. De atât a avut nevoie Lili Sandu să plece din ţară atunci când nu s-a mai regăsit şi a vrut o schimbare. A plecat în vacanţă la Los Angeles pentru două săptămâni şi a rămas acolo şase ani şi jumătate. Simţea că trăieşte în două lumi, aşa că s-a reîntors acasă. Povestea dansului ei de aseară s-a legat de aceste amintiri şi de ceea ce înseamnă mama ei pentru ea. Cei doi au dansat pe ritmuri de tango.
„Unul din elementele esențiale ale unui dans este coregrafia. E o coregrafie este bună și am văzut un dans cu ruperi de energie foarte interesante”, a menționat unul dintre jurați. În urma notelor cumulate, cei doi au fost însă eliminați din concurs.

Olesea Nespeac și Marius Manole. Pentru Marius Manole, cea mai grea a fost despărțirea de părinți, atunci când a plecat de acasă doar cu o pernă, pe care o are și acum pentru a-i aminti cine este și de unde a plecat. Actorul a obținut luni seară cele mai mari note de la juriul emisiunii, fiind pe primul loc în clasament, la egalitate cu actriță Rona Hartner. Dansul contemporan pe care l-a interpretat alături de partenera sa, Olesea Nespeac, i-a adus un nouă, oferit în premieră de exigentul Mihai Petre la acest concurs. „Mi-a plăcut că în fiecare moment prin mișcare îmi arătați clar unde sunteți, în ce direcție merge mișcarea, de ce și cum o faceți. Ați fost foarte cinstiți, iar tu, Marius,ți-ai pus sufletul la vedere. Apreciez cinstea cu care ai dansat”, a menționat Mihai.


Nicolai Curnic și Anca Serea. Povestea lor a fost despre pierderea unui om drag ce i-a schimbat viața Ancăi. Fiind un om puternic, Anca a reuşit să treacă peste durere pentru copiii săi şi face totul pentru a le oferi celor mici o viaţă frumoasă. Cu toate că a spus o poveste tristă, Anca Sînă Serea şi Nicolai Curnic au transformat durerea în emoţie, pe care au transmis-o în paşi de dans contemporan.

Photo Credit: sport.ro
Photo Credit: sport.ro
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente