PAS propune: Aleșii locali să-și piardă mandatele dacă vor pleca din partidul care i-a desemnat!

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a elaborat un proiect de lege ce prevede combaterea traseismului politic în rândul aleșilor locali. Potrivit acestuia, aleșii locali – consilierii locali, consilierii raionali, președinții și vicepreședinții de raioane, viceprimarii – îşi vor pierde mandatele, dacă își vor înceta calitatea de membru al partidului pe listele căruia au candidat în alegeri și au obținut mandatele.

Inițiativa a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă, susținute marţi, 28 martie, de către Igor Grosu, secretar general al PAS, și Sergiu Litvinenco, jurist, membru PAS.

Astfel, proiectul prevede ca, în cazul primarilor, pierderea mandatului ar urma să survină dacă aceștia vor demisiona din partidul care i-a desemnat candidați în alegerile locale.

Fruntaşii PAS au precizat că în acest sens, urmează a fi amendate Legea privind statutul alesului local și Legea privind administrația publică locală. De asemenea, proiectul prevede completarea Legii partidelor politice în sensul instituirii, la nivelul fiecărui partid, a unor proceduri echitabile și corecte în cazurile de aplicare a sancțiunii de excludere din partid.

“Traseismul politic este un fenomen extrem de toxic şi conduce la pierderea legitimității oricărei guvernări. Plecările masive din diverse partide, de obicei către Partidul Democrat, realizate, de cele mai multe ori, prin șantaj, corupere sau mită, reprezintă o insultă la adresa oamenilor și o falsificare a promisiunilor făcute de politicieni”, se arată în argumentarea formaţiunii.

Igor Grosu a menţionat că așa cum Partidul Democrat, la nivel central, controlează majoritatea parlamentară și Guvernul, chiar dacă a obținut la alegerile parlamentare doar 15% din voturi, la fel se întâmplă și la nivel local – chiar dacă PD a obținut puțin peste 17 % din voturile în consiliile raionale, în prezent deține majoritatea în aproape toate consiliile raionale.

PAS a făcut un apel către deputații din rândul forțelor democratice pentru ca aceștia să preia proiectul în cauză, să-l înregistreze oficial ca inițiativă legislativă în Parlament, astfel încât să fie posibile dezbaterile publice, inclusiv să se solicite opinia Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.