Igor Dodon propune reintroducerea limbii ruse ca disciplină obligatorie în şcolile din Republica Moldova

Președintele Igor Dodon a declarat că ar fi necesar ca limba rusă să fie introdusă în școlile din Republica Moldova ca disciplină obligatorie, așa cum a fost și până în anul 2014, potrivit ria.ru.

“Consider că este necesară reîntroducerea studierii obligatorii a limbii ruse în şcoli. A fost pur şi simplu transformată într-o activitate extracurriculară în urmă cu trei ani.entru aceasta este necesară modificarea programei şcolare”, a declarat Dodon pentru postul Rossiya 24 TV.

Preşedintele a adăugat că peste 90% din cetăţenii Republicii Moldova utilizează limba rusă.”Cunoaşterea limbii tuse pentru fiecare din Moldova este un avantaj serios”, a adăugat Dodon.

Potrivit Codului Educaţiei din Republica Moldova, document adoptat în anul 2014, “statul garantează formarea şi dezvoltarea competenţei de comunicare eficientă în limba română, în limbile minorităţilor naţionale, după caz, şi cel puţin în două limbi de circulaţie internaţională în toate şcolile”, astfel limba rusă a devenit limbă opţională, având un statut similar cu al celorlalte limbi străine.

Anterior, Igor Dodon a insistat pe renunțarea la examenele de Bacalaureat sau, cel puțin, pe schimbarea formei acestuia. Astfel, un proiect de reformare a modului în care elevii vor absolvi liceul, elaborat de Preşedinţie, prevede trei propuneri de bază:

1. Fiecare elev, fără excepție, să primească la încheierea studiilor un certificat de finalizare a școlarizării, chiar dacă nu a dat examenele de bacalaureat.

2. Liceenii care vor dori să dea BAC-ul, să depună o cerere în acest sens către administrația școlii. Până acum, erau nevoiți să scrie cerere doar cei care nu voiau să dea BAC. Acum propunem să fie invers – să scrie cerere cei care vor să dea BAC-ul.

3. În paralel cu BAC-ul obișnuit, universal, să existe alternativa unor examene de profil. Mai exact, un liceean care va dori să devină student la arte, să nu fie obligat să dea BAC-ul general, ci să poată alege alte 2-3 discipline, în baza cărora să dea un examen de profil în liceu, iar cu rezultatele de la acel examen să pretindă un loc la instituțiile superioare de profil.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.