Iniţial ei s-au gonit după un taur, apoi taurul după ei. Ce a păţit un echipaj de poliţie// VIDEO

Un echipaj de poliţie din Texas a avut parte de un moment mai puţin obişnuit. Aceasta după ce o patrulă din oraşul Temple a organizat o adevărată scenă de vânătoare asupra unui taur care a evadat din ţarc.

Operaţiunea s-a finalizat cu succes, doar că animalul nu prea a fost de acord cu acţiunile poliţiştilor.

Imaginile video cu acest moment amuzant a fost surprins de camera de bord a maşinii de patrulare şi a fost difuzat pe Internet.

Din imaginile video se vede cum cei doi poliţişti merg ceva timp cu maşina după taur, care a încercat să evadeze de oameni.

Apoi animalul intră în ţarc, doar că atunci când unul din poliţişti a încercat să închidă poarta, animalul s-a aruncat cu viteză asupra lui.

Din fericire, omul legii a reuşit să sară într-o parte, iar taurul a ieşit din ţarc.

[youtube id=”vjj5d3g8AtU” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.