Trei magistrați de la Judecătoria Chișinău vor să fie promovați la CSJ

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei magistrați de la Judecătoria Chișinău au depus cereri de participare la concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Supremă de Justiție. Este vorba despre Luiza Gafton, Viorica Puica și Mihail Diaconu.

Cererile lor vor fi examinate de Consiliul Superior al Magistraturii la ședința de marți, 28 martie, scrie anticorupție.md.

Luiza Gafton vrea să devină magistrată la CSJ după ce la începutul acestui an a fost numită vicepreședintă a Judecătoriei Chișinău, creată în urma fuziunii judecătoriilor din sectoarele Centru, Buiucani, Râşcani, Botanica şi Ciocana ale Capitalei.

Anterior, din martie 2014, ea a ocupat fotoliul de președintă a Judecătoriei sectorului Botanica. Colega sa Viorica Puica a lucrat la aceeași instanță începând cu anul 2002.

Mihail Diaconu a activat la Judecătoria sectorului Buiucani din 2004. În 2014 a devenit judecător de instrucție la aceeași instanță, iar la sfârșitul anului trecut a fost desemnat pentru exercitarea atribuţiilor judecătorului de instrucţie la noua Judecătorie Chișinău, sediul Buiucani, pentru perioada ianuarie – decembrie 2017.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...