Linkuri accesibilitate

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că ar putea convoca un referendum pe tema continuării negocierilor de aderare la UE


Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că după referendumul constituțional din 16 aprilie ar putea convoca încă un referendum pe tema continuării negocierilor de aderare la Uniunea Eurpeană. În opinia lui Erdogan, relațiile Turciei cu UE sunt în acest moment „într-un punct mort”, mai ales după ce o serie de țări europene, între care Germania și Olanda, au interzis membrilor guvernului turc să organizeze mitiguri electorale pe teritoriile lor. Negocierile de aderare ale Turciei la UE au început în anul 2005, dar au avansat foarte puțin de atunci, disensiunile dintre blocul comunitar și Ankara fiind numeroase, începând de la problema cipriotă și până la statul de drept. Nu au avansat nici după ce în 2015, Turcia și UE au încheiat un acord prin care Turcia se angajează să stăvilească valul de migranți spre Europa în schimbul unor ajutoare financiare substanțiale.

XS
SM
MD
LG