Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   „Aducem biblioteca SUA acasă” -…

„Aducem biblioteca SUA acasă” – un proiect pentru copiii R. Moldova

Plecaţi departe de casă, împrăştiaţi prin diferite colţuri ale lumii, moldovenii nu uită despre locurile de unde au plecat. Nu pot trece cu vederea problemele şi neajunsurile cu care se luptă cei rămaşi acasă, în Moldova. Depun eforturi, dezvoltă idei, susţin proiecte, sperând că se va mişca ceva în bine la ei acasă, în R. Moldova.

„Aducem biblioteca SUA acasă” este unul dintre cele mai necesare proiecte educaţionale, pe care membrii grupului de socializare „Quiz Moldovence în SUA” l-au iniţiat şi l-au crescut dintr-un vis îndrăzneţ. Au promovat ideea şi, iată că s-a ajuns la primele donaţii care se îndreaptă spre R. Moldova.

Nişte obişnuinţe, nişte principii eficiente ale bibliotecilor publice din SUA au atras atenţia câtorva mămici din Moldova, stabilite peste ocean (Nadea Tipa, Marta Minciună, Liliana Bunici), care s-au întrebat cum ar fi să se implementeze unele idei de acest de gen şi în bibliotecile publice din Moldova. Doi factori esenţiali au determinat rentabilitatea acestui proiect: pe de o parte donatorii/sponsorii şi, pe de altă parte, beneficiarii, adică bibliotecile vizate care au răspuns prompt şi afirmativ la această iniţiativă. Aşadar, acţiunea în sine îşi propune, în primul rând, realizarea rolului definitor al acestui tip de proiect educativ, implementat în cadrul şi în spaţiul unor biblioteci publice din satele şi raioanele R. Moldova.

Accesul la o lectură diversă, amenajarea şi menţinerea unui spaţiu de joacă pentru micuţi, unde părintele disponibil şi dornic în a-l iniţia pe copil în tainele lecturii încă din fragedă copilărie să poată beneficia de aceste unelte în timp real şi gratis, asemeni principiilor din SUA – acesta reprezintă algoritmul de construire a acestui proiect-promotor de cultură şi educaţie timpurie. Chiar dacă există lacune în infrastructura locală, iniţiatorii şi ambasadorii proiectului îşi doresc, cel puţin deocamdată, aprovizionarea bibliotecilor cu cele necesare. Toate rechizitele reprezintă donaţii făcute de oameni simpli sau procurate din surse oferite de sponsori. Donaţiile se colectează în câteva puncte locative din SUA: Illinois, Vermont, Utah, Florida, Ohio, New York, Washington. Ajutoarele materiale ajută implicit la transportul donaţiilor spre R. Moldova. Primele Biblioteci publice care vor beneficia de donaţii şi vor dispune şi de o deschidere oficială sunt Biblioteca Centrală pentru copii din Orhei, Biblioteca Publică din Cricova, municipiul Chişinău, Biblioteca Publică din Susleni, raionul Orhei, Biblioteca Publică din Boşcana, raionul Criuleni şi Biblioteca Publică din Schinei, raionul Soroca.

Proiectul „ Aducem biblioteca SUA acasă” este unul de tip deschis, bazat pe voluntariat. Ne dorim cât mai multe colaborări, pentru că doar aşa mai mulţi copii din R. Moldova vor putea beneficia de cărţi şi de acces la activităţi inteligente.

Marcela Andoni, SUA