Actualitate

Românca rănită grav urma să fie cerută în căsătorie la Londra

Cei doi tineri sunt din Constanța și se aflau la Londra, în vacanță. Apropiații cuplului spun că bărbatul urma să o ceară în căsătorie chiar astăzi, de ziua lui.

„Îi plăcea foarte mult să călătorească. Totdeauna în weekenduri, în concedii nu numai în țară la noi dar pleca foarte mult în exterior, în Europa în general”, a povestit un vecin de-al tinerei.

Românii erau pe podul Westminster, fix în punctul în care turiştii obişnuiesc să se oprească şi să fotografieze clădirea Parlamentului Britanic, când atacatorul intrat în plin oamenii de acolo. Românul a scăpat cu răni uşoare, însă iubita lui a căzut peste balustradă, în Tamisa.

„Am văzut, mai în faţă, un om la pământ. Apoi când am privit peste balustradă am văzut un trup în apă. (Reporter: Adică cineva căzuse de pe pod?) Nici nu ştiu, dar aşa părea. Era întors cu faţa în apă”, a spus un martor.

Românca a fost scoasă din apă de un echipaj al autorităţii portuare, iar medicii i-au acordat imediat primul ajutor.

„ Femeia a suferit o intervenţie chirurgicală, în vederea îndepărtării unui cheag de sânge care se localizase pe creier şi care îi punea în pericol viaţa. Din fericire, a trecut cu bine prin această intervenţie chirurgicală. Probleme critice rămân cu funcţionarea plămânilor şi medicii au decis transferul ei la un alt spital din Londra”, a spus ambasadorul României la Londra.

Rudele şi prietenii celor doi tineri din Constanţa le-au scris pe o reţea de socializare zeci de mesaje de încurajare. 

sursa: digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *