Moldova a prezentat raportul privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în fața Comitetului ONU

O delegație a Republicii Moldova, condusă de viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Anastasia Oceretnîi, a prezentat politicile incluzive aplicate în ultimii ani în Moldova și măsurile legislative promovate privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, la cea de-a 17 sesiune a Comitetului ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, la Geneva.

În prezentarea raportului de țară, Anastasia Oceretnîi a declarat că ractificând Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în anul 2010, Republica Moldova a demonstrat interesul în ceea ce priveşte elaborarea şi promovarea politicilor în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi ajustarea legislaţiei naţionale la prevederile celei internaţionale.

Astfel, din anul 2010, au fost elaborate și aprobate un șir de acte și norme legislative, printre care: Strategia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013), Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Reforma educației incluzive, Reforma instituției responsabile de determinare a dizabilității și a capacității de muncă, cât și reglementarea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.

Dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități rămâne a fi o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, în acest sens, au fost elaborate Planurile de transformare a instituțiilor rezidențiale din subordinea ministerului și este în curs de elaborare Programul național de dezinstituționalizare.

Totodată, în proces de reformare este Sistemul Național de Determinare a Dizabilității, care presupune îmbunătățirea instrumentelor și a criteriilor de determinare a dizabilității, asigurând aplicarea modelului bio-psiho-social care să asigure condiţii adecvate de deservire a persoanelor cu deizabilități, o consultare specializată a acestora şi, nu în ultimul rând, să ofere persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a se integra în viaţa socială şi a beneficia de programe de incluziune socială.

În cadrul discuțiilor, experții Comitetului ONU au adresat o serie de întrebări membrilor delegației și au venit cu recomandări ce țin de incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, accesibilitate, educație deplină și incluzivă, dreptul la muncă, dreptul la vot, discriminarea și drepturile femeilor și copiilor.

La finalul audierilor, doamna viceministru  a asigurat Comitetul ONU că, toate recomandările înaintate vor fi luate în calcul de către Guvernul Republicii Moldova, în vederea asigurării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.