Profesorii își caută dreptatea în stradă: Sindicaliștii vor picheta clădirea Parlamentului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Conducerea Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) organizează noi acțiuni de protest deoarece principalele revendicări nu au fost satisfăcute de autorități. Oamenii vor ieși în stradă astăzi, începând cu ora 14:00 și vor picheta clădirea Parlamentului.

Totodată, ei au anunțat că după ce la 23 martie vor picheta Parlamentul, acțiunea de protest va continua cu pichetarea Guvernului în data de 24 martie.

Potrivit conducerii FSEȘ, dacă revendicările lor nu vor fi auzite, la începutul lunii aprilie curent, vor organiza un marș de protest de amploare în centul capitalei.

Membrii Comitetului Confederal al CNSM prezenți la ședință, au reiterat poziția anunțată anterior de solidaritate cu acțiunile sindicaliștilor din educație.

Amintim că Federația Sindicală a Educației şi Ştiinţei, care întruneşte circa 115 mii membri de sindicat, a înaintat Guvernului, în luna octombrie 2016, a cerut egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existenţă, începând cu 1 ianuarie 2017 și majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017.

De asemenea, aceștia cu cerut majorarea indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din ramură, la plasarea în câmpul muncii, stabilindu-le în mărime de 50 mii lei (studii medii speciale) şi, respectiv, 70 mii lei (studii superioare), reducerea, începând cu 01.01.2017, a normei didactice pentru tinerii specialişti, în primii 3 ani de activitate, la 75% pentru un salariu de funcţie și recalcularea anuală, necondiţionată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii. Totodată, s-a cerut majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută, începând cu 1 ianuarie 2017.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...