Printre răniții atacului de la Londra sunt și doi români. Unul este în stare gravă

C7h-LN6XUAEiM9q

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că au fost identificate două persoane de cetățenie română care au fost rănite în atacul de miercuri, 22 martie, de la Londra.

Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenței medicale, se arată într-un comunicat al MAE, scrie AGERPRES.

Una dintre cele două persoane de cetățenie română rănite în urma atacului de miercuri după-amiază de la Londra se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită ușor în urma incidentului.

„Menționăm că una dintre cele 2 persoane de cetățenie română rănite se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită ușor în urma incidentului, a fost externată. Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord menține permanent legătura atât cu familia persoanei aflate în stare gravă, cât și cu cetățeanul român care a fost externat. Misiunea diplomatică continuă monitorizarea cazului, menținând legătura cu unitatea medicală, familia persoanei rănite, precum și cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări”, se arată în comunicatul de presă.

Cinci persoane, printre care un polițist, au murit și alte circa 40 de persoane au fost rănite miercuri după-amiază în atacul de la Londra din fața parlamentului britanic, iar atacatorul a fost ucis, a anunțat poliția.

Atacul de pe podul Wesminster şi din clădirea Parlamentului din Londra nu a fost revendicat până în acest moment.

Deocamdată, autorităţile britanice vorbesc despre un incident terorist şi despre un unic atacator. Acesta a condus maşina pe podul Westminster şi a lovit zeci de oameni. Apoi a coborât şi, înarmat cu un cuţit, a forţat intrarea în Palatul Parlamentului. Primul poliţist care a încercat să-l oprească nu era înarmat şi a fost înjunghiat mortal.

„Sunt alături de românii răniți în atacul teribil din Londra și de toți cei afectați. Condoleanțe familiilor victimelor. RO solidară cu UK” a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente